Rani deschise

- Prefaţa cărţii “Răni deschise” - 
O trăsătură comună a celor mai multe texte din această carte este faptul cã ele au fost scrise ca urmare a unor invitaţii primite de la diferite instituţii (luând astfel forma unor articole, reproduse în prima secţiune a cãrţii), sau constituie transcrierea unor expuneri orale invitate (acestea formeazã a doua secţiune a cãrţii); altele sunt interviuri care mi-au fost solicitate (a treia secţiune); o a patra categorie include transcrierea unor dezbateri cu oameni ai şcolii, de la învãţãtori şi copii (inclusiv pãrinţi) de şcoalã primarã, profesori şi elevi din învãţãmântul preuniversitar, pânã la universitate şi postuniversitate (ultima secţiune a cãrţii). 
A fost o vreme in care mergeam în şcoli ca inspector (pentru acordarea gradului I unor profesori). Impresiile de la acele vizite au fost consemnate într-un caiet, ele m-au ajutat în orientarea mea ulterioarã. Dar de la inspecţie ca sarcinã de serviciu la vizitã invitatã e o cale lungã, onoarea de care am beneficiat în acest al doilea caz m-a încãrcat de o rãspundere incomparabil mai mare decãt în primul caz. Mi-am dat seama cã mã aflu în faţa unor oportunitãţi extraordinare, pe care n-am voie sã le ratez. Dacã m-au invitat, înseamnã cã-mi acordã încredere, cã aşteaptã ceva de la mine. Dar de fapt, şi eu eram interesat sã aflu mai mult despre ei. M-am simţit de douã ori stimulat şi mãrturisesc aici bucuria cu care am participat la acţiunile evocate mai sus. Aceastã bucurie, aceastã plãcere de a simţi interesul comun pe care-l am cu mulţi interlocutori ai mei le-am injectat, sper, în textele propuse cititorilor, chiar dacã, în cele mai multe cazuri, cele constatate nu erau vesele. 
Cuprinse într-un interval de aproape 40 de ani (1973-2011), scrierile de faţã exprimã reacţiile mele la evenimente cu care am fost contemporan sau la istorie şi la lecturi deosebite. Perioada copilãriei, în anii treizeci ai secolului trecut; anii celui de al doilea rãzboi mondial, anii de studenţie, din perioada imediat urmãtoare, decalajul dintre istoria relatatã şi cea trâitã, semnificaţia lui 23 august 1944; luminile şi umbrele din diferite perioade ale dictaturii comuniste; un nou mod de lecturã a istoriei culturii românesti, prin aducerea in aceeasi albie a ştiinţei şi socio-umanului; rolul unificator al Junimii maioresciene ; cele douã alfabetizãri de neocolit: de la citit, scris şi socotit la folosirea calculatorului electronic; de la Haret la Moisil. Cum au apãrut primele manuale în limba românã: de la Gheorghe Lazãr la Traian Laescu. Decalajul dintre creaţie şi comunicare în istoria culturii româneşti; valoarea culturalã a matematicii; contrastul dintre ştiinţa de azi şi cea de ieri; pro; aspecte antieducaţionale în mass media; cum modificã internetul procesele de învãţare şi predare; pericolul diabolizãrii internetului. România europeanã, între pleonasm şi oximoron; cultura ştiinţificã, între oximoron şi limba de lemn; relaţia controversatã dintre integrarea europeanã şi identitatea naţionalã; de ce unii profesori nu se împrietenesc cu elevii lor şi de ce unii pãrinţi nu devin prietenii copiilor lor; de ce oscileazã mulţi elevi între plictisealã şi distracţie; cum sã înlocuim în şcoalã modalitatea predominant imperativã cu una predominant interogativã; latura artisticã a ştiinţei; câtã geografie şi istorie pot învãţa copiii, discutând cu pãrinţii şi cu bunicii lor; cât de relevant e bacalaureatul; dar doctoratul? De ce pãtrunde greu ştiinţa secolului 20 în programele de învãţãmânt; de ce pierd copiii pofta de a pune întrebãri, de îndatã ce trec pragul şcolii; de ce nu reuşesc disciplinele şcolare sã comunice între ele; relaţia dintre infinit şi Divinitate; limba românã, mai subtilã decât mulţi dintre vorbitorii ei; cum aratã serbãrile şcolare; de la prezumţia de nevinovãţie la cea de suspiciune; un posibil deficit de imaginaţie al literaturii şi teatrului (semnalat de Eugen Ionesco); paradoxul lui Diderot; cât de euclidianã este fiinţa umanã; a face din joc o componentã inevitabilã a învãţãrii; rostul îndoielnic al inspectoratelor şcolare; o sperietoare: inspectorul; gradele acordate cadrelor didactice, sub semnul întrebãrii; succes şi valoare; de ce nu reuşesc disciplinele şcolare sã comunice între ele; interdisciplinaritatea, o promisiune neonoratã; transdiscipinaritatea; o eroare: obligaţia de a restitui manualul şcolar la sfârşit de an; poate educaţia sã recupereze povestea? Umorul, un ingredient obligatoriu al unei educaţii de succes. 
Toate aceste chestiuni fierbinţi şi multe altele pe care le discutãm în aceastã carte sunt tot atâtea rãni deschise, pe care nu avem dreptul de a le ignora.
Mulţumesc Editurii Spandugino pentru colaborarea exemplarã în toate etapele, de la înregistrarea manifestãrilor vorbite pãnã la faza finalã a editãrii lucrãrii de faţã.
Solomon Marcus