Copilăria lui Isus

Humanitas fiction
33,87 Lei
Stoc epuizat
Cod Produs: SKU43407 Ai nevoie de ajutor? 0752117117
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Caracteristici
  • Review-uri (0)
O nouă capodoperă a scriitorului J.M. Coetzee, deţinător din 2003 al Premiului Nobel pentru literatură, în care stranietatea ficţiunii se îmbină strălucit cu magia verbului.
 
Alegorie, utopie, distopie, bildungsroman, roman postapocaliptic, roman filozofic? Copilăria lui Isus incită, de la început şi până la sfârşit, la astfel de întrebări, lăsând cale deschisă multiplelor interpretări.
 
După ce sosesc din lagărul de refugiaţi în Novilla – un oraş dintr-o ţară nenumită în care se vorbeşte spaniola şi unde nu se poate ajunge decât peste mare, cu vaporul –, un bărbat între două vârste şi un copil de vreo cinci ani sunt primiţi într-un centru de relocare. Nu se ştie de unde vin, ori motivul pentru care au părăsit „lumea veche“, deoarece amintirile li s-au şters din memorie, iar numele lor, Simón şi David, le-au fost date în lagărul de pe ţărm. În timpul călătoriei, David a pierdut scrisoarea pe care o purta agăţată la gât şi care lămurea identitatea lui şi pe a mamei sale. Simón, aflat din întâmplare pe acelaşi vapor cu băiatul, s-a hotărât să-l protejeze şi să-l ajute să-şi găsească mama în noua ţară. Dar mai întâi trebuie să-şi croiască un rost, să muncească – pentru băiat şi pentru sine – într-o societate austeră, redusă la strictul necesar şi sufocată de birocraţie, în care toţi oamenii sunt refugiaţi, fără trecut, fără amintiri şi fără vreo şansă de evadare.
 
„Sperasem ca volumul să apara cu o copertă goală şi o pagină de titlu goală, pentru ca abia după lectura ultimei pagini cititorul să dea peste titlu, Copilăria lui Isus. Dar în industria editorială, după cum se prezintă la ora actuală, aşa ceva nu este permis.“ (J.M. COETZEE)

Nr. pagini: 296

ISBN: 9789736897177

Format: 13x20 cm

An aparitie: 2014

Editie: Brosata/Lucioasa

Autori: J.M. Coetzee

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti 10:00-17:00

0752117117 office@pravaliacucarti.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!