O mare parte dintre aceste predici le-am scris la liniște, între anii 1958-1964, când, din cauza păcatelor mele, am plecat în pribegie, retrăgându-mă la singurătate în munții Rarăului și în pădurile seculare ce îmbracă valea Bistriței. Ziua și, mai ales, noaptea, după ce-mi terminam rânduiala de rugăciuni către Dumnezeu și Maica Domnului, ocrotitoarea tuturor creștinilor, care dura mai mult de zece ore, îndemnat de cuget și întărit de Duhul Sfânt, mă apucam de scris. Eram singur și nu vedeam față de om mult timp, dar eram fericit în această împărăție a liniștii. Scriam zilnic câteva pagini, mai mult din memorie, la lumina slabă a focului din gura bordeiului sau la lumânare, pentru că nu aveam cu mine decât cărțile de pravilă, Sfintele și Preacuratele Taine ale Domnului nostru Iisus Hristos, cu care mă împărtășeam săptămânal, și două cărți foarte iubite mie: Cuvintele ascetice a Sfântului Isaac Sirul și Paza celor cinci simțuria Sfântului Nicodim Aghioritul. Textele biblice le scriam din memorie. Ce dumnezeiască este liniștea, unită cu rugăciunea în singurătate! De câte ori îmi amintesc de acele clipe, nu mă pot opri din plâns…