Sectantii

In Bugeac exista o comunitate religioasa care reuseste sa supravietuiasca de patru generatii, cu toate ca a trebuit sa treaca prin tot atitea regimuri diferite: imperiul tarist, Romania Mare, URSS si Republica Moldova. Comunitatea a fost fondata la sfirsitul secolului al XIX-lea de un negustor din Transilvania, ajuns undeva intre Chilia, Ismail, Cetatea Alba si Odessa. Sub influenta rusilor rascolnici si molocani, a colonistilor germani protestanti si a evreilor mesianici, tinarul transilvanean simte o chemare ce il indeparteaza de religia ortodoxa si il arunca intr-o aventura incredibila. Este vorba despre o secta cu idealuri inalte si un stil de viata de o puritate nemaiintilnita. Statul, Leviatanul secolului XX, majoritatea pravoslavnica si, mai ales, „lumea aceasta” laica au fost mereu adversari de temut, dar si o provocare pentru comunitate, care face eforturi sa le salveze si sa le aduca pe calea cea buna. Cum a rezistat micul grup in fata fortelor cumplite ce il amenintau? Cum a facut fata marilor ispite ale secolului XX? Vasile Ernu spune povestea fascinanta a acestei comunitati – o poveste care continua si azi.

„Da, sint sectant, pentru ca asa ne-a botezat Cezarul, asa ne strigau dregatorii si carturarii «lumii acesteia», asa ne etichetau majoritarii pravoslavnici. Da, sint «oaia neagra» a unei secte radicale si marginale. Sint la a patra generatie de sectanti care de-a lungul a peste o suta de ani au trait in Bugeacul Basarabiei, in patru tari diferite, chiar daca nu ne-am mutat prea mult. Am trait sub atitea regimuri si dregatorii intr-un veac, incit le-am uitat numele. Ei insa nu ne-au uitat si ne-au numit mereu cu ura si dispret: sectanti.