Jung. O biografie

Trei
85,73 Lei
Stoc epuizat
Cod Produs: SKU31171 Ai nevoie de ajutor? 0752117117
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Caracteristici
  • Review-uri (0)

Carl Gustav Jung, unul dintre cei mai importanţi gânditori ai vremii noastre, a influenţat în profunzime aproape toate aspectele culturii moderne, incluzând medicina, religia, filosofia, literatura, arta şi, desigur, domeniul în permanentă evoluţie al psihanalizei. Născut în Elveţia în anul 1875, acest fiu al unui pastor sărac de la ţară şi al soţiei sale suferind de tulburări psihice avea devină, până la sfârşitul vieţii sale, o personalitate de marcă, vasta sa operă şi învăţăturile sale ajungând fie cunoscute în lumea întreagă. Prin teoriile sale de pionierat despre personalitate şi inconştient, Jung a creat mulţi termeni pe care astăzi îi considerăm obişnuiţi: arhetip şi inconştient colectiv, introvertit şi extravertit, anima şi animus, sincronicitate şi individuaţie, şi chiar spiritualitate New Age.
Totuşi, în ciuda faimei lui Jung, amănuntele vieţii sale au fost învăluite de taină şi controversă. Acum, biografa Deirdre Bair se bazează pe cercetări noi, informaţii de la surse neutilizate până în prezent, pentru a-l înfăţişa pe părintele psihologiei analitice aşa cum nu l-am mai văzut niciodată până acum.
Fără a fi deloc un apologet al subiectului ei, Bair zugrăveşte un portret captivant, obiectiv şi foarte uman al controversatului geniu. Rezultatul este o lucrare fundamentală şi autorizată, care constituie o lectură accesibilă şi promite fie sursă pentru viitoarele discuţii şi dezbateri despre Jung şi despre impactul său durabil asupra modului în care gândim despre noi înşine şi despre lumea noastră.

Jung a fost „prinţul moştenitor" al lui Sigmund Freud, ales cu grijă de mai vârstnicul părinte al psihanalizei pentru a deveni primul preşedinte al Asociaţiei Psihanalitice Internaţionale în 1910. Cu toate acestea, în 1914 Jung a abandonat teoria lui Freud pentru a-şi găsi propriul sistem de psihologie analitică. Pe măsură ce influenţa lui Freud a scăzut de-a lungul anilor, ideile lui Jung — despre interpretarea viselor, despre integrarea psihicului ca ţel al dezvoltării personale, despre rădăcinile comune ale tuturor mitologiilor umanităţii — au dobândit o influenţă covârşitoare.
Însă Jung a fost, de asemenea, subiectul multor controverse şi speculaţii. Oare a falsificat respectatul om de ştiinţă datele care au dus la importanta sa teorie despre inconştientul colectiv? A fost el un antisemit, un simpatizant şi colaboraţionist nazist? A fost un misogin care a avut relaţii poligame pe tot parcursul vieţii sale? Este Jung, într-adevăr, autorul celebrei sale autobiografii, Amintiri, vise, reflecţii, sau aceasta a fost corectată şi rescrisă după moartea sa?
Bazându-se pe accesul fără precedent la arhive private, pe interviuri, jurnale analitice şi ciorne ale lucrărilor lui Jung, Bair se ocupă de aceste acuzaţii şi separă realitatea de mit şi înţelegere eronată, dezvăluind fapte uimitoare despre viaţa personală şi profesională a lui Jung. Aflăm adevărul despre rolul lui Jung ca „Agentul 488", lucrând pentru guvernul Statelor Unite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, despre relaţiile cu femeile din viaţa sa şi despre conţinutul real al lucrărilor despre care s-a spus ar dovedi delictele sale ştiinţifice.

DEIRDRE BAIR este autoarea cărţii Samuel Beckett: A Biography, care a câştigat National Book Award, precum şi a elogiatelor biografii Simone de Beauvoir şi Anaïs Nin. A fost jurnalist literar şi profesor universitar de literatură şi cultură comparată şi a deţinut burse de cercetare de la Fundaţiile Guggenheim şi Rockefeller, Institutul Bunting din cadrul Colegiului Radcliffe şi Centrul C.G. Jung din New York. Acum trăieşte în Connecticut.

Cuprins:

Nota autoarei
Introducere: Urme vagi şi căi ocolite

Capitolul 1. Cum a devenit elveţiană familia Jung
Capitolul 2. „Carl, băiatul pastorului"
Capitolul 3. Posibilităţi neobişnuite
Capitolul 4. Îndoială nerecunoscută, îngrijorare nerecunoscută
Capitolul 5. „Politicos şi timid cu femeile"
Capitolul 6. „Ceva predestinat în mod inconştient… era inevitabil se întâmple"
Capitolul 7. „Cine este şeful în acest spital?"
Capitolul 8. Divorţ/forţă, alegere/durere
Capitolul 9. Vocatus atque non vocatus, Deus aderit
Capitolul 10. „…Ca fratele meu geamăn"
Capitolul 11. Poezie
Capitolul 12. America
Capitolul 13. Bărbatul cu penis solar
Capitolul 14. „Filosoafa familiei"
Capitolul 15. „Nepotrivit pentru post"
Capitolul 16. Gestul de la Kreuzlingen
Capitolul 17. „Sinele meu/eu însumi"
Capitolul 18. Persoane „cu înclinaţii spre psihologie"
Capitolul 19. „Opera unui snob şi mistic"
Capitolul 20. Preludiu şi puncte de plecare
Capitolul 21. A doua jumătate a vieţii
Capitolul 22. Bollingen
Capitolul 23. „Acest depozit de explozivi analitic"
Capitolul 24. Expediţia Psihologică Bugishu
Capitolul 25. „Profesorul" Jung
Capitolul 26. Şedinţe neconvenţionale de psihanaliză
Capitolul 27. „Periculos de celebru"
Capitolul 28. O „perioadă destul de istovitoare"
Capitolul 29. În conflict cu istoria
Capitolul 30. Înrădăcinaţi în pământul nostru
Capitolul 31. Agentul 488
Capitolul 32. Viziunile din 1944
Capitolul 33. „Carl Jung, re: Activităţi subversive"
Capitolul 34. Universitatea jungiană
Capitolul 35. „De ce trebuiau bărbaţii se certe şi plece"
Capitolul 36. „Amintirea unei lumi care dispare"
Capitolul 37. Adunând Jung pentru viitor
Capitolul 38. „Sunt aşa cum sunt, un autobiograf nerecunoscător!"
Capitolul 39. „Tăcerea glacială a morţii"
Epilog: „Aşa-zisa autobiografie"
Anexă: Documentele Honegger
Mulţumiri
Note

Nr. pagini: 800

Titlu original: Jung. A Biography

ISBN: 9789737075123

Format: 16.5x24 cm

An aparitie: 2011

Limba: Romana

Autori: Deidre Bair

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti 10:00-17:00

0752117117 office@pravaliacucarti.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!