Momente, schite, nuvele

      „Prima impresie pe care o comunica lectura schitelor lui Caragiale este aceea a unui univers de infinita varietate, guvernat insa de o lege unica. Pentru ca fiecare bucata in parte are farmecul unei miniaturi finisate desavarsit, iar toate impreuna capata valoarea ansamblului pitoresc si coerent, in care detaliile nu se dizolva, ci se incarca de noi sensuri, prin efectul relevator al perspectivelor conjugate. Diversitatea peisajului uman ingaduie si chiar impune scrutarea lui din mai multe unghiuri, pentru a determina principalele incidente ale lumii care concura la definirea imaginilor alcatuitoare. Ceea ce trebuie subliniat de la inceput este ca insusirea unitatii nu reprezinta un simplu rezultat al contemplarii ulterioare, ci decurge anume din proiectele scriitorului, urmarite de el cu deplina consecventa.” (Stefan Cazimir)

     „In adevar, examenul atent al nuvelelor atesta o constructie logica si stringenta. Scriitorul selecteaza cu grija informatiile necesare definirii caracterologice a personajelor, prepararii, desfaurarii si accelerarii conflictului. Fiecare secventa se leaga de cea care o preceda si de cea care o urmeaza, iar detaliile, cat de neinsemnate ori de gratuite aparent, se justifica in perspectiva deznodamantului. Zarifopol vedea in aceasta inlantuire riguroasa influenta teatrului clasic, ceea ce e probabil adevarat, fara a se exclude insa si o alta inraurire, cea a atiintei pozitiviste, cu predilectia ei pentru explicatii cauzale si fundamentarea determinista a proceselor de constiinta.” (Paul Cornea)