Si cu bona cine sta?

Cate dintre noi nu le privim cu apreciere si oarecare invidie pe mamele care isi cresc copiii fara ajutor, timp in care au si o cariera infloritoare, au grija de ele, de sot, de casa, de tot? Multe, ati putea spune. La fel de multe dintre noi recunoastem ca avem nevoie de sprijin si recurgem la calea mai usoara: sa angajam o bona.

Calea mai usoara?

Dar ce ne facem cand „o bona” se transforma in doua, trei, patru, cinci, sase…, douasprezece?

Scrisa cu foarte multa candoare, onestitate, empatie si presarata cu umor extrem de fin — de cele mai multe ori negru —, povestea de fata nu numai ca va va dezvalui aspecte din culisele dificilului drum pana la bona potrivita, dar va va arata si o fata a realitatii societatii in care traim, care altfel nu poate fi cunoscuta si nici macar banuita.

Puterea acestei familii de a trece peste toate obstacolele si capacitatea, in special a autoarei, de a ramane integra emotional sunt de apreciat si pot fi un model pentru toate mamele care au cunoscut teama de a-si lasa copilul in grija altei persoane sau care abia de acum pornesc in cautarea unei bone.

Laitmotivul cartii este ,,Totul va fi bine”. Si chiar asa a fost – finalul va va umple inimile de bucurie.

,,Te tine cu sufletul la gura, intr-un carusel de emotii care pleaca de la umor, trec prin speranta, dezamagire, usurare, incordare, pana la dorinta de-a putea rezolva o situatie atat de familiara noua, parintilor: gasirea unei bone. Se simte autenticitatea in fiecare capitol, in fiecare poveste a unei noi incercari: poate aceasta este femeia pe care o cautam?” – URANIA CREMENE

,,Cu fiecare capitol, simteam tot mai tare nevoia sa o cunosc pe Ana. Am cautat-o ca sa-i marturisesc cat de mult imi place. Cand am ajuns la ultima pagina am fost dezamagita ca s-a terminat. M-am suparat ca un copil: Mai vreaaau!

Promit sa fac aceasta carte cadou tuturor oamenilor dragi mie.” – MIRELA OPRISOR

,,Bona… o extensie a mamei, calda si generoasa ca o bunica, inteleapta si integra ca preotul satului, puternica si agera ca insusi tatal copilului. In realitate… Viorici, Mariane, Georgete si Tante…

Am citit cartea pe nerasuflate. A pornit ca o lectura relaxanta, la un pahar de vin. A sfarsit intr-o noapte pe la ora unu, cu mine pe covor, cu un gol mare in stomac.

Apoi am mers in camera copiilor mei, i-am sarutat si i-am trimis un mesaj «bonei» noastre:

Multumesc, mama!” – ADELA POPESCU