Cele mai frumoase 100 de poeme

        „Ea – realitatea extrapoetică – constituie alături de cea poetică realitatea în genere şi poate contribui la făurirea celei din urmă, o poate genera, dacă hazardul ne este complice. M-am deplasat mereu cu tramvaiul sau cu autobuzul, mai târziu şi cu metroul sau cu taxiul, dar niciodată într-un autoturism personal, nu m-ar lăsa inima să fac aşa ceva, iar hazardul mi-a scos în faţă, pe data de 12 mai 1957, două femei care s-au aşezat pe bancheta din faţa mea, în tramvai, pe când tocmai treceam pe lângă locul unde, odinioară, se înălţau Gara de Sud şi Gara de Est, una lângă cealaltă, înainte ca ele să fi fost dărâmate de bombe. Complexul ridicat ulterior pe acelaşi loc a adus ambele gări sub acelaşi acoperiş, încât un timp li s-a spus Gara de Sud-Est... Una din cele două femei a rostit abia perceptibil numele gării, scoţând un s surd, ca în englezescul th. Cum aveam întotdeauna asupra mea un carnet şi ceva de scris, am notat, încă fiind în tramvai, numele gării cu tot cu greşeala de pronunţie şi cu ce spusese femeia despre gară. Abia dacă a mai trebuit să modific ceva acasă; realitatea, cea extrapoetică, îmi livrase un întreg poem de-a gata – ah, dacă lucrurile ar fi mereu atât de simple: thaithprethethe anithori la thaithprethethe ani / la gara de thudetht / la thaithprethethe ani / the thă facă / the thă facă/ băiatul / la thaithprethethe ani / la gara de thudetht / the thă facă / the thă facă / băiatul / the thă / facă el / thăracul băiat / la thaithprethethe ani / la gara de thudetht / thăracul băiat / la thei / ai thăi...“ (Ernst Jandl, Scene din viaţa reală; din: Deschiderea şi închiderea gurii, III. Prelegeri de poetică ţinute la Universitatea Johann Wolfgang Goethe din Frankfurt am Main, 1984)