partae din toate (Carte singura, VI)

      „Abia cu cartea aceasta, Partea din toate, viziunea structurala mi s-a clarificat si am ajuns la imaginea simpla si extensibila a unui retablu portabil, de uz personal, pentru timpul ce-mi va mai fi dat, cind cautarea interlocutorului supramundan nu mai e insurubare intr-un loc, fie el si sacralizat, ci vagabondaj spre inarticulare. Un retablu (triptic sau poliptic) este alcatuit, se stie, dintr-un panou central cu doua sau mai multe voleuri de-o parte si de alta, totul asezat deseori pe o predela, suport impartit si el in alte registre plastice care trimit la scenele din altarul propriu-zis sau le reiau sub forma unor dezvoltari anticipative sau concluzive.” (Sorin Marculescu)

     „[La Sorin Marculescu] vocatia cotidianului, atit a celui precipitat in eveniment si sarbatori, cit si a celui in aparenta nemarcat de stigmatul ceresc, e tocmai aceea de a se lasa informat de sacru, de a exulta in perspectiva si in presim-tirea acestuia. Din virtual, nu doar din actual, sacralitatea determina si inconjoara peisajul concret al fiintei, centrindu-l ca pe un protagonist al iconomiei. Solidaritatea divino-umana, ca si solidaritatea poemului cu protagonistul inspiratiei sint percepute ca identitati de fond, intr-o consubstantialitate a fiintei si limbajului deopotriva.” (Al. Cistelecan)

    „Osmoza dintre discursul reflexiv si deschiderea vizionara, sustinuta simbolic si de o dictiune marcat ritualica, de oficiere cvasireligioasa (aluziile la actul liturgic sint mereu prezente, ca si cele la figuri ale limbajului biblic) si de elevatie imnica, este acum mai organica decit oricind: poemul s-a purificat si in acest sens, echilibrind atent ponderile dintre meditatia «nuda» si translatiile cugetarii in imagine si ritm, cu abundenta verbala, in ample miscari solemne ale rostirii. Insa nota aparte a liricii lui Sorin Marculescu, exceptionala in amintitul context de relativizari «postmoderne», o da tocmai aceasta tinuta inalt-imnica, netulburata afirmare, raspicata si luminoasa, a credintei sale in valorile perene ale spiritului, intr-un discurs ce se vrea, in fond, edificator. «Actualitatea» lui poate fi pusa in discutie, dar stim deja ca poetul nici nu mizeaza pe o asemenea dimensiune, marginala si secundara fata de efortul mereu reluat de intrupare in semne a Cuvintului cu majuscula.” (Ion Pop)