„Cind a debutat, in 1980, cu poemele din volumul La fanion, dupa aparitia versurilor sale intr-o culegere colectiva din 1978, Liviu Ioan Stoiciu se detasa deja, pe o cale proprie bine marcata, de ceea ce urma a fi „plutonul optzecist” al poeziei mai noi. Fraza sa lirica nu semana cu a niciunui confrate si se particulariza pregnant intr-un context mai larg al liricii romanesti moderne. Parea a sugera o rostire dificila, o ezitare in fata spectacolului lumii si a cuvintului: textul sau se articula din fragmente, farime de propozitii, implicind o subtila regie a sincopelor, iar numeroasele puncte de suspensie invitau parca cititorul la completarea golurilor sonore. Era, in fond, mimata o anume oralitate, cu poticniri studiate ale rostirii...”(Ion Pop)
„Precursor impozant al optzecistilor, Liviu Ioan Stoiciu aduce, in reliefurile decise, deseori aspre ale scriiturii sale, o sinteza originala a citorva moduri lirice care-l diferentiaza de numita grupare. Astfel, spre deosebire de optzecisti, poetul nu se pliaza doar pe prezent, avind o perspectiva temporala mai larga, o rotire calm-ironica (uneori compensat-patetica) a privirii, asa cum face un om de la tara ajuns pe o culme de deal... Viziunea acestui poet are indrazneala de-a fi una fara happy end. Insotindu-si versurile cu o campanie publicistica acerba, total neconventionala, ce vizeaza asanarea moravurilor vietii literare, Liviu Ioan Stoiciu e una dintre cele mai importante personalitati ale poeziei noastre contemporane.” (Gheorghe Grigurcu)
„Gindim fragmentar, sarim de la una la alta, avem atentia distributiva, ne concentram pe mai multe planuri deodata, dar de fiecare data pastram o coerenta a firii, subterana. O gindire spontana, aflata mereu „pe prag”, „intre” si „intre”, fragmentara, care te trece pragul inainte si inapoi (biografia imi e dominata de prag, de trecere, in timp si spatiu), intre plus si minus, rational si irational. In versurile mele nu fac decit sa tin cont de aceasta realitate a pragului. Asa percep eu realitatea, innoita natural, fragmentar (subintelegind insa intregul ei, fie si suprarealist, abrupt, rupt): in secvente, elegii, ipostaze, videoclipuri, arte de avangarda. Daca suntem ceea ce gindim, n-ar trebui sa fiu luat si eu asa cum sunt? Am ars, intr-o viata de om, etape la masa de scris, in regula acestei gindiri „pe prag”.” (Liviu Ioan Stoiciu)