Marea Ruptura. Natura umana si refacerea ordinii sociale

37,74 Lei
Stoc epuizat
Cod Produs: SKU29401 Ai nevoie de ajutor? 0752117117
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Caracteristici
  • Review-uri (0)

                 Creşterea delincvenţei, destrămarea familiilor, neîncrederea şi individualismul sînt fenomene care însoţesc tranziţia de la lumea industrială la cea postindustrială. Ce şanse au societăţile contemporane să depăşească momentul de criză şi să refacă ordinea socială? Aceasta e întrebarea pe care o pune Francis Fukuyama, filozof american devenit celebru după apariţia cărţii Sfîrşitul istoriei şi ultimul om. Răspunsul e o construcţie intelectuală impresionantă ce face apel la sociologie, istorie, economie, religie, filozofie politică, biologie, antropologie. Fukuyama aduce astfel în discuţie fundamentele înseşi ale organizării sociale şi prezintă dovezi ce indică apariţia, în Occident, a primelor semne de redresare socială. Deşi analiza din Marea Ruptură se referă la ţările dezvoltate, există două motive importante pentru care lucrarea merită atenţia publicului român. În primul rînd, mecanismele de fond ale agregării sociale sînt pretutindeni aceleaşi, iar crizele societăţii nu ocolesc România. În al doilea rînd, informatizarea a pătruns deja la noi şi impactul ei devine tot mai puternic. Marea Ruptură e o fascinantă perspectivă istorică şi filozofică asupra începutului secolului XXI.

Nascut in 1952 la Chicago, Francis Fukuyama a urmat studii clasice la Universitatea Cornell si a obtinut doctoratul in stiinte politice la Universitatea Harvard cu o teza despre politica externa a Uniunii Sovietice in Orientul Mijlociu (1981).

Nr. pagini: 416

ISBN: 9789735026325

Format: 13x20 cm

An aparitie: 2011

Autori: Francis Fukuyama

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti 10:00-17:00

0752117117 office@pravaliacucarti.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!