Opere. Vol. 12. Studii despre isterie

       Psihoterapia inventată de Freud, ale cărei începuturi şovăielnice şi dificile (metoda cathartică) ne sunt aduse la cunoştinţă de acest volum, a fost, este şi va rămâne, probabil, un demers controversat şi contestat chiar. În prima perioadă de existenţă şi expansiune internaţională a psihanalizei, pe care doctrinar o putem încadra între 1895 data publicării „Studiilor despre isterie", şi 1920, anul care marchează trecerea la a doua teorie despre psihic şi instincte, schiţată în eseul „Dincolo de principiul plăcerii", i s-a reproşat psihanalizei dacă nu „pansexualismul", cel puţin o exagerare a importanţei sexualităţii pentru viaţa psihică normală şi patologică. La „desexualizarea" inconştientului inaugurată de Adler şi Jung, discipoli disidenţi, aderă însuşi Freud din momentul în care admite alături de Eros sau instinctul vieţii un al doilea instinct fundamental – Thanatos sau instinctul morţii. În aceeaşi perioadă, Freud iniţiază o a doua remaniere importantă a concepţiei sale, renunţând la identificarea dintre inconştient, conţinutul secret al psihicului pe care l-a descoperit şi refulat, asimilat istoriei infantile a libidoului. Inconştiente sunt acum şi anumite dimensiuni ale Eului, precum şi mare parte din Supraeu, „cugetul" nostru care ne spune, dincolo de reflexie, ce se cuvine şi ce nu se cuvine să facem şi să spunem. Astăzi, când în psihanaliza occidentală domneşte pluralismul, viziunile nonsexuale asupra inconştientului fiind în mod clar precumpănitoare, criticii psihanalizei, în măsura în care sunt dispuşi să perceapă realitatea, şi-au pierdut vechiul obiect al contestărilor.
Noul obiect al criticii nu mai ţine de viziunea antropologică a psihanalizei, ci este exclusiv pragmatic: ca psihoterapie, psihanaliza durează prea mult – câţiva ani buni – şi costă pe măsură. De ce să investeşti atâţia bani şi atâta timp când terapiile scurte îţi asigură aceleaşi efecte (dispariţia simptomelor) într-un timp scurt (eventual câteva şedinţe) şi cu bani mult mai puţini.