Comunicarea umană. Pragmatică, paradox şi patologie

 
Născut în fertilul mediu intelectual de la Palo Alto din anii 1960, volumul de faţă constituie o piatră de hotar atât pentru psihoterapia de cuplu şi familie, cât şi pentru teoria comunicării.
Watzlawick şi colaboratorii lui sunt printre primii care contestă premisa de bază a psihoterapiei individuale, anume că afecţiunile psihice s-ar explica îndeobşte prin factori personali, intrapsihici. Autorii scot la iveală diverse patologii (cu un accent pe schizofrenie) care pot fi puse pe seama interacţiunilor incongruente sau "paradoxale".
Bazându-se pe sugestive studii de caz şi pe revalorificarea unor concepte din lingvistică, psihoterapie şi teoria sistemelor (G. Bateson), prezenta carte identifică "axiomele" interacţiunilor umane, arătând în ce fel nerespectarea lor conduce la boli psihice. Comunicarea umană a declanşat o revoluţie în domeniul psihoterapiei, mesajul ei fiind că simptomele şi comportamentul nu pot fi înţelese, în domeniul sănătăţii mentale, fără a lua în considerare contextul, interacţiunea şi comunicarea. Cartea are meritul de a introduce concepte care vor face epocă -- "dubla constrângere", de exemplu --, dar şi de a propune asocieri surprinzătoare pentru domeniul psihologiei -- de la paradoxurile logico-filosofice la radiografia magistrală a piesei lui Edward Albee, Cui i-e frică de Virginia Woolf?.