Copiii abandonaţi ai României. Privaţiune, dezvoltare cerebrală

Căderea regimului ceauşist în 1989 a lăsat în întreaga Românie aproximativ 170 000 de copii în 700 de orfelinate supraaglomerate, pauperizate şi cu personal insuficient. Acesta este contextul în care o echipă americană de specialişti în sănătate mentală a demarat cel mai complex studiu modern despre efectele instituţionalizării asupra stării de bine a copiilor. Copiii abandonaţi ai României, o descriere fidelă a acestei cercetări, ilustrează şi eforturi de recuperare preţul devastator plătit de copiii lipsiţi de îngrijire empatică, de interacţiune socială, de stimulare şi de siguranţă. Demarat în 2000, Proiectul de Intervenţie Timpurie „Bucureşti" a reprezentat o analiză riguros controlată a plasamentului familial ca alternativă a instituţionalizării. În studiul lor desfăşurat pe parcursul a 12 ani, cercetătorii americani au inclus 136 de copii orfani cu vârsta de cel mult trei ani şi i-au distribuit aleatoriu pe jumătate dintre ei în familii sociale, cealaltă jumătate rămânând în instituţiile de ocrotire. Pe lângă faptul că s-au dovedit a avea un IQ mult redus, copiii instituţionalizaţi au prezentat o gamă variată de tulburări sociale şi emoţionale, precum şi modificări în dezvoltarea cerebrală. În schimb, în ceea ce-i priveşte pe copiii ajunşi în familii sociale, cu cât aceştia au fost plasaţi mai devreme, cu atât mai bine s-au recuperat. Cartea de faţă reprezintă atât o contribuţie ştiinţifică remarcabilă în domeniul psihologiei şi neuroştiinţei dezvoltării, cât şi un îndemn energic la adresa autorităţilor autohtone (şi de pretutindeni) în a îmbunătăţi soarta copiilor instituţionalizaţi.