Creierul se transforma

Creierul se transforma. Experientele neuroplasticitatii

'Creierul are o structura fixa' este o prejudecata seculara. Ne-o demonstreaza uluitoarea stiinta a neuroplasticitatii, care schimba complet felul in care privim creierul, natura umana si potentialul oamenilor.
 
In sfarsit, puterea gandirii pozitive capata credibilitate stiintifica. Cazurile prezentate in carte vor schimba cultura umana, modul de a invata al oamenilor si istoria. - New York Times
 
O carte stralucita… Concluziile sunt monumentale. - London Times
 
Fragment din cartea "Creierul se transforma" de Norman Doidge:

"Merzenich sustine ca, atunci cand invatarea survine in consonanta cu legile ce guverneaza plasticitatea cerebrala, 'masinaria' mentala a creierului poate fi imbunatatita, astfel incat sa invatam si sa percepem cu o mai mare precizie, viteza si grad de memorare. 
Este evident ca, atunci cand invatam, stim mai mult. Dar afirmatia lui Merzenich sustine ca putem schimba insasi structura creierului si putem mari capacitatea de invatare a acestuia. Spre deosebire de computer, creierul se afla intr-o permanenta autoadaptare. 
- Cortexul cerebral - spune el, referindu-se la stratul exterior al creierului - rafineaza selectiv propriile capacitati de procesare, pentru a se potrivi cu fiecare sarcina aparuta. 
Creierul nu doar invata; el 'invata cum sa invete' de fiecare data. 
Creierul descris de Merzenich nu e un simplu vas neinsufletit pe care-l umplem cu ceva; este mai degraba o fiinta vie, cu pofte, care poate creste si se poate schimba pe sine gratie alimentatiei adecvate si exercitiului. Inainte de studiile lui Merzenich, creierul era conceput ca o masina complexa, cu limite de nealterat ale memoriei, vitezei de prelucrare si inteligentei. Merzenich a aratat ca fiecare dintre aceste presupuneri este incorecta. El nu si-a propus sa inteleaga cum se schimba creierul, ci doar a ajuns sa-si dea seama ca acesta isi poate reorganiza hartile. Si, desi nu a fost primul om de stiinta care a demonstrat neuroplasticitatea, experimentele lui au fost acelea care, la inceputul carierei, au determinat neurologii scolii de gandire dominante sa accepte plasticitatea creierului. 
Ca sa intelegem cum se pot modifica hartile cerebrale, trebuie mai intai sa avem o imagine a lor. Ele au fost evidentiate pentru prima oara la fiintele umane de catre neurochirurgul Dr. Wilder Penfield, de la Montreal Neurological Institute, in anii 1930. Pentru Penfield, 'cartarea' creierului unui pacient insemna gasirea locurilor in care sunt reprezentate diverse parti ale corpului si sunt prelucrate activitatile acestora — un proiect pur localizationist. 
Localizationistii descoperisera ca lobii frontali sunt resedinta sistemului motor al creierului, care initiaza si coordoneaza miscarea muschilor nostri. Cei trei lobi din spatele lobului frontal, lobii temporal, parietal si occipital, compun sistemul senzorial al creierului, procesand semnalele trimise spre creier de catre receptorii simturilor noastre — ochi, urechi, senzori tactili si asa mai departe."