In zarea nemuririi

Viaţa în imensitatea sa are legi tainice, cunoscute numai trăitorului real. Înalta poruncă ne învaţă să le dăm ascultare, să le urmăm fără împotrivire, la cel mai mic semn făcut! Aceste legi acţionează indiferent dacă le recunoaştem noi ca atare sau nu; cel ce le încalcă, conştient sau inconştient, nu se va mai înălţa: consecinţele greşelilor noastre acţionează fel, indiferent dacă le-am comis cu premeditare, sau nu. 

Boala, nefericire, decadenţa sau moartea sunt urmării păcătuirilor împotriva legii tainice; din nefericire, fenomenele nu vorbesc - "Iertaţi-ne, noi încă nu suntem explicate prin urmare, înapoi în haos!" 

Constatăm cu entuziasm cum lui Prentice Mulford nu i se prezintă nimic prea înjositor, sau lipsit de importanţă; după părerea sa, totul se poate dovedi ca una din acele nenumărate mlădiţe care vor produce cu timpul o neînchipuită putere şi frumuseţe. 

Prentice Mulford se adresează oamenilor de societate industriaşilor auriferi, negustorilor, ciobanilor şi milionarilor! 

Ar fi nepotrivit a le spune: concentraţi-vă asupra Absolutului. Concentrarea se începe nu de la Absolut, ci de la curelele încălţămintei. 

El ne învaţă ca, în timpul celei mai neînsemnate ocupaţii, să ne gândim numai la ea, şi nu la patruzeci de alte ocupaţii, care vor veni ulterior! Omul care este capabil să alunge orice alt gând în timp ce-şi leagă şireturile pantofilor se află pe prima treaptă către fericire: el posedă capacitatea de a înlătura gândurile după dorinţa sa; el se eliberează de chinuri şi tristeţe, îşi domină conţinutul conştiinţei. 

Tot Prentice Mulford ne învaţă ca, pentru a atinge scopul dorit, să insistăm asupra dorinţei, transpunându-ne mereu mentalmente în locul pe care dorim să-l ocupăm cu timpul; să ne însuşim arta de a înlătura de la sine curentele mentale vătămătoare; el ne arată cum fiecare judecare a neajunsurilor altora inspiră exact aceleaşi neajunsuri, căci fiecare gând răutăcios este o substanţă otrăvitoare, care pătrunde în noi înşine. Încetul cu încetul, înţelegem că toţi cultivăm în noi convingeri false, cum ar fi spre exemplu convingerea în apropierea inevitabilă a slăbiciunii şi şubrezeniei la o anumită vârstă. 

Prentice Mulford ne învaţă cum să înlăturăm convingerile agonisite în decurs de milioane de ani despre necesitatea morţii a tot ce este organic. Cu toate minunile, se târăşte mereu după noi - cu o putere ereditară - nu numai amintirea noastră involuntară despre ruinarea finală a celulelor, ci şi conştiinţa acestui lucru. 

Cu regret, însuşi Prentice Mulford a murit de data aceasta - dar, desigur, pentru ultima dată, - cu toate că şi aceasta s-a întâmplat, fireşte, dintr-o neînţelegere. 

"Cereţi şi veţi primi, bateţi şi vi se va deschide. "El ne învaţă cum să cerem şi unde să batem. El ne conduce până la perdeaua, Sfânta Sfintelor a EULUI nostru. Dar, pentru a pătrunde, fiecare trebuie să intre prin el însuşi.