Izvorul luminos al iubirii – Înva?? s? te ier?i, vol. 5

Noi toţi ne-am învăţat să lăsăm pe ultimul plan ce ar trebui să facem şi ne conducem în viaţă după ce suntem obligaţi să facem. Cu alte cuvinte, sacrificăm necesităţile în numele obligaţiilor deoarece nu ştim ce înseamnă nevoia personală de libertate şi ce înseamnă sclavia impusă. 

Nevoile omului nu sunt niciodată foarte mari. Dorinţele lui sunt foarte mari. 

Când dorinţa de a avea va fi înlocuită cu dorinţa de a fi, zidul care separă lumea spirituală de cea fizică se va ridica şi oamenii vor avea din nou acces la invizibil. 

Când discut cu persoane raţionale, mă străduiesc din tot sufletul să le vorbesc astfel încât cuvintele mele să ajungă, prin raţiune, la inima lor, să găsească acolo o consonanţă şi să se reîntoarcă în raţiune pentru ca în felul acesta să creeze o nouă calitate a vieţii. Eu pot să depun maximum de eforturi, dar ce anume din cuvintele mele va putea, cu permisiunea dumneavoastră, să treacă de baricadele ridicate de raţiune şi să ajungă la inimă – rămâne să hotărâţi dumneavoastră. 

Este foarte greu să ierţi pe cineva când simţi că este vinovat. În realitate, cu astfel de gânduri iertarea nu este posibilă. A ierta din politeţe înseamnă ipocrizie – o ocupaţie superficială şi inutilă. Înainte de a ierta pe cineva, eliberaţi-vă de frici şi se va elibera şi răutatea. Veţi înţelege că dumneavoastră aţi fost provocatorul, dumneavoastră aţi fost cel care a întins undiţa, el a muşcat şi a devenit vinovat. 

Cel mai greu este să-ţi recunoşti cu inima fricile pe care le ai. E uşor să ierţi cu mintea, dar dacă nu ierţi cu inima, nu scapi de frici. 

Dacă te agăţi de pozitivismul tău, este exclusă posibilitatea să te înveţi să gândeşti cu inima. Dacă nu o faci, este exclus să-ţi vezi propriile greşeli şi să vrei să recunoşti că în ceilalţi te vezi pe tine. 

În orice om există nevoia de a ierta, nevoia de a se elibera de rău. Această nevoie e la fel de veche ca şi omenirea. „Te iert pentru răul pe care mi l-ai făcut” – de obicei aşa se înţelege esenţa iertării. 

O astfel de iertare uşurează inima copilului şi inima omului primitiv căci, subconştient, ei iartă din tot sufletul. 

Dar, omenirea „evoluează.” Omul inteligent spune: „Da, ştiu că trebuie să iert şi iert, dar cu ce mă aleg? Oricum, oamenii nu pot fi schimbaţi”. Iertând, şi-ar face lui un bine, dar nu ştie acest lucru, deoarece nu s-a demonstrat ştiinţific. 

A nu face nimic este unul dintre cele mai istovitoare lucruri din lume. Nu-ţi aduce satisfacţii.