Sa nu pierdem verticala. Interviuri si dialoguri

    Îndemnul la păstrarea aspiraţiei spre verticală a definit cuvântul, scrisul şi viaţa acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta. O viaţă trăită la intensitatea marii culturi, a unei profunde omenităţi, rânduită în jurul credinţei şi a valorilor. Iată câteva dintre exprimările acestui îndemn.

     Tinerii trebuie să se gândească bine. Tinereţea este, ştim foarte bine, organic, fiziologic, bântuită de dorinţă, de dorinţa de cunoaştere. Simţurile sunt agitate, violente, mai ales în anii adolescenţei târzii. Ştiu că sunt înapoiată şi atât de bătrână încât am rămas cu o sută de ani în urmă, dar tânărul credincios trebuie să se păstreze într-o atitudine de respect, de stimă, de afecţiune faţă de sexul celălalt. În clipa în care unul dintre tineri, fată sau băiat, se gândeşte la celălalt şi se naşte între ei o afecţiune oarecare, ei ar trebui să se gândească la ceea ce este binecuvântarea lui Dumnezeu, la căsătorie. Aşa merge mai departe societatea, pe drumul cel bun şi curat. Aşa merge lumea înainte, întemeindu-se pe celula aceasta, cea mai puternică, cea mai vie – familia, sfânta familie: tata, mama, copilul, copiii.
Desigur, viaţa este din ce în ce mai grea. Bunicii şi străbunicii noştri aveau între treisprezece şi şaisprezece copii – aşa au avut bunicii mei de amândouă părţile. Nu mai poţi să ceri aşa ceva astăzi: când toată lumea lucrează, când toţi oamenii sunt ocupaţi, femeile nu mai au atâţia copii. Dar conştiinţa legăturii sufleteşti, indestructibilă, între soţ, soţie şi copii, această conştiinţă trebuie să fie extraordinar de vie şi nesupusă variaţiilor de temperatură a simţurilor. Aici te înhami pentru o viaţă.
Era o vorbă pe care mi-o spuneau mereu bunicile mele: ce Dumnezeu a împreunat omul să nu despartă, moartea să despartă. Şi mai spuneau un lucru bunicile mele: cinstea casei, femeia o ţine. Femeia este cea care dă demnitate şi vrednicie familiei, şi durată.
Sunt lucruri de o mare frumuseţe, sunt atribute de o mare frumuseţe pe care eu cred că acel tineret al nostru model le trăieşte. Dar sunt puţini şi nu îndrăznesc să se manifeste. Aceasta este opinia mea. N-au curaj, fiindcă împrejur este o altă lume. Copiii aceştia ai noştri credincioşi sunt o lumină, sunt nişte modele. Ei cei dintâi să-i înveţe pe ceilalţi. Să le arate celorlalţi cum se trăieşte, în aşteptarea mântuirii.
Sigur că unele vorbe par puţin învechite, sunt probabil învechite în urechile tinerilor, dar eu vorbesc dintr-o experienţă îndelungă. Am văzut lumea, nu în cruciş şi curmeziş, dar am văzut multe părţi ale lumii. Tineretul este întotdeauna extraordinar.
      Tânărul credincios de mâine va trebui să se transforme, după părerea mea, din model în luptător. Va trebui să ia altă ipostază a modelului: luptătorul eroic, acela care îşi dă şi viaţa pentru credinţa lui, pentru neamul lui, pentru ceea ce înseamnă spiritualitatea acestui neam.