40 de zile

Au fost odată ca niciodată un Zmeu Albastru şi o Floarea Soarelui. Într o zi, Zmeul i a dat Florii un băţ şi o aţă, ca un fel de undiţă, şi i a spus: „Ai încredere că, atâta timp cât stau lângă tine, băţul e prins de cer şi nu se poate desprinde". Floarea Soarelui s a agăţat de funia băţului, a urcat pe inimă, a închis ochii şi a început să se legene. Fiecare bătaie a inimii ţinea locul unei cărămizi. Aşa îşi construiau lumea. După câteva veacuri, Floarea Soarelui a atins din greşeală Cerul. S a speriat atât de tare de fericire, încât a deschis ochii. Era singură. Zmeul Albastru nu mai era. A fost exact cât să cadă din Cer, să se izbească de pământ şi într o secundă să se facă ţăndări. Când Zmeul s a întors, a fost prea târziu. Fiecare mângâiere pe care i o broda pe suflet năştea o lacrimă. Şi fiecare lacrimă făcea să crească n locul ei... un cactus. Povestea oamenilor cactuşi este povestea celor care au îndemânarea să (se) mintă.