Cavalerul si Moartea

„Rolul meu”, declara Sciascia într-un interviu din 1987, „este să spun lucrurile pe care le observ sau pe care le descopăr în realitate: unu şi cu unu fac doi şi, odată identificate anumite premise, rezultatul va fi inevitabil. E de ajuns să cunoşti bine istoria Italiei ca să înţelegi ce se întâmplă azi sau ce se va întâmpla mâine. Nu am niciun har profetic: e de ajuns, repet, să cunoşti şi să observi, şi să ai curajul de a te împotrivi conformismului şi adevărului oficial.“ În romanul Cavalerul și moartea, un detectiv căruia i se spune Vicele şi care suferă de o boală gravă anchetează moartea unui avocat. Firul conducător este un bileţel de ameninţare schimbat de avocat şi de magnatul Aurispa în timpul unui banchet. Intriga se complică când în scenă îşi face apariţia o misterioasă grupare, Fiii lui optzeci şi nouă, distribuită grabnic de către şeful Vicelui în rolul de suspect. Pe măsură ce ancheta îşi urmează cursul, Vicele revine aproape obsesiv la o gravură de Dürer, Cavalerul, Moartea şi Diavolul, de parcă acea gravură ar conţine cheia cu care ar putea descifra ce se întâmplă în jurul lui. Atâta doar că lumea pare că se poate lipsi, de-acum, de Diavol. Poate pentru că „Diavolul era aşa de obosit încât lăsa totul în seama oamenilor, care se descurcau mai bine decât el“. „Leonardo Sciascia face parte din acel eşalon de elită al literaturii italiene a secolului XX – stând alături de Vittorini, Pasolini, Calvino – care a reprezentat conştiinţa unei epoci şi totodată a spart tiparele speciilor literare canonice, inventându-şi propriile genuri şi forme literare.“ (Smaranda Bratu Elian)