Autorul, care a pledat intreaga lui viata pentru umanitarism si pacifism, impotriva stupiditatii singeroase a razboiului, a reusit in "Jocul cu margele de sticla", ultimul sau roman, sa descopere parca formula, daca nu a fericirii, cel putin a serenitatii.
Daca romanele anterioare stateau sub semnul scindarii, fiind construite pe diverse opozitii personificate de personajele aflate in relatii antagonice, in "Jocul cu margele de sticla" personajul central pare sa-si fi regasit unitatea, prin renuntarea la interesele egoiste si prin acceptarea sacrificiului in folosul comunitatii, al Ordinului. Romanul devine o metafora pentru activitatea creatore, singura capabila sa unifice conflictul dintre instinct si spirit.