Într-un sat de munte din ţinutul Levantului, Salma, o tânără pastoriţă
beduină, încalcă legile sacre ale tribului ei, rămânând însărcinată în
afara căsătoriei. Pentru ca familia să-şi recâştige onoarea pierdută,
tradiţia musulmană îi cere să o ucidă pe cea care a păcătuit.
Fugind din calea unei morţi sigure, Salma alege refugiul în închisoare,
unde dă naştere unei fetiţe care îi va fi însă imediat luată de către
statul iordanian şi dusă într-un orfelinat pentru copiii nelegitimi.
Adoptată apoi de o călugăriţă misionară, Salma imigrează în Anglia,
unde începe o nouă viaţă, în poate cel mai britanic oraş din toate,
Exeter. Aici, tânăra musulmană încearcă din răsputeri să se adapteze,
să-şi învingă complexele şi prejudecăţile, dar teama obsesivă, durerea
exilului şi dorul de copilul care i-a fost răpit o împiedică în fiecare
clipă.
"Scriu ca să depun mărturie şi să fac dreptate. Scriu ca să exorcizez
temerile oamenilor. Scriu în încercarea zadarnică de a-mi insufla mie
însămi curaj. Drumul a fost şi mai este încă lung, cu multe oprelişti,
dar fără opriri, însă, totodată, plin de recompense şi de surprize
plăcute."
FADIA FAQIR
Scrie un review
Review-ul a fost trimis cu succes.