Naluci

    La o prima lectura, lumea trilogiei este o lume a artei. In fiecare dintre cele trei romane, intriga se desfasoara in jurul unui anumit tablou: in Onorata instanta, Portretul femeii cu manusi, atribuit cand lui Vermeer, cand lui Franz Hals, este motivul pentru care naratorul, Freddie Montgomery -- un aristocrat falit --, o ucide pe camerista care il surprinde furand tabloul.

    In Naluci, acelasi narator, dupa zece ani de inchisoare (timp in care devine expert in arta secolului al XVII-lea), pleaca pe o insula ca secretar al profesorului Kreutznaer, pentru a-l ajuta, chipurile, sa finalizeze marea sa opera -- biografia unui oarecare Vaublin, pictor francez din secolul al XVIII-lea. In centrul povestirii sta capodopera lui Vaublin, tabloul intitulat Le Monde d'Or, o panza fictiva, ce reprezinta, de fapt, recrearea de catre Freddie Montgomery a unei Arcadii mitice, timpul si locul de dinainte de cadere, de dinainte de crima.(”Le Monde d’Or este una din acele cateva imagini atemporale care par sa atarne vesnic in galeria mintii noastre.”)

    Valoarea iconica a prozei lui Banville nu sta in omniprezenta artei ca tema (intalnim nenumarate referinte la pictori reali sau la opere reale care fac din trilogie un adevarat catalog de muzeu). Banville imprumuta din arta picturala nu numai campul semantic, ci si principiile ei, tehnicile, procedeele. Trilogia, care are structura unui triptic in care povestea, subordonata notiunii de cadru, se intregeste de la o tablita la alta, este un studiu despre lumina, culoare, perspectiva, scoli de pictura sau genuri picturale. Si mimeaza, pas cu pas, miscarea progresiva a artistului prins in procesul creatiei.