Spatiul literar a fost mereu vazut ca loc al unei intimitati impartasite. O intimitate personala in care coexista nu doar spatiile interioare ale scriitorului si cititorului, ci si doua traditii (practici) care uneori se suprapun – cea a scrisului si cea a cititului. Felul in care corpul sufletesc a irumpt in literatura romana interbelica seamana, la nivelul pinzei freatice, cu felul in care corpul jupuit, exuviat, rizomat al (post)modernitatii a inlocuit corpul gri-uniformizat sau amputat din literatura anterioara.
Punerea in ecuatie a acestor doua „corpuri literare romanesti” spune ceva (implicit) despre celelalte doua dimensiuni ale intimitatii: increderea (in literatura) si libertatea proprie. Aceasta e, in fond, miza „regasirii intimitatii”: o regasire de sine in (si prin) carti, o surfare a „modernitatii solide” din alte vremuri si o submersie in „modernitatea fluida” a timpurilor noastre – un plonjon fara plasa in amniosul bibliotecii nesfirsite.
Scrie un review
Review-ul a fost trimis cu succes.