Mantuitorul Dunei

NU MAI ESTE PE STOC

Mantuitorul Dunei continua si intregeste cu grandioasa si tulburatoare splendoare primul episod din formidabila epopee a unei istorii viitoare. Frank Herbert reuseste sa se miste cu dezinvoltura in spatiul complex al personalitatii mesianice si largeste orizontul initial al Dunei.

Rastignit pe cruce, Iisus nu a regretat ca se jertfeste pentru poporul sau. Paul Atreides are insa indoieli. Moartea lui poate rezolva intr-adevar o multime dintre problemele pe care aparitia sa in Univers le crease in urma cu treizeci de ani. Are el voie sa regrete? Iar daca o face, nu cumva tocmai umanitatea lui ii diminueaza meritele?

Frank Herbert incearca sa raspunda intr-un chip paradoxal la aceste intrebari, analizand tangential si destinul celor mantuiti. Fremenii si-au gasit un mesia. Prorocirile s-au adeverit. Au devenit stapanii planetei lor, ba chiar al intregului Univers... Din pacate insa, taramul promis nu e nici pe departe atit de incantator pe cat au crezut.

Privirea onesta, impregnata de delicatete in interiorul personalitatii mesianice a lui Paul Atreides, dar si viziunea mai larga asupra timpului sortit unui popor dupa mantuire se articuleaza intr-un discurs al carui mesaj principal este afirmarea credintei lui Frank Herbert ca esenta omeneasca, cu toate cele bune si cele rele pe care le incumba, nu va disparea nicicand si ca ea constituie forta aceea inefabila care invarte roata istoriei. Si, cumva, si pe aceea a literaturii, desigur.