"În
studiile publicate în ultimii treizeci de ani despre istoria
sexualităţii în Europa occidentală, corpul apare cel mai adesea sub
două aspecte. În primul rând, el este acoperit de cutumă şi de
legislaţie: şi una, şi cealaltă caută să disciplineze şi să dirijeze
funcţiile sale de reproducere, reprimând elanurile dezordonate ale
sexualităţii din motive care ţin totodată de social şi de spiritual. În
al doilea rând, corpul apare ca agent (sau ca victimă) al actelor
sexuale transgresive, şi deci ca loc privilegiat al "crimelor"
împotriva religiei, moralei şi a societăţii: el atestă astfel eterna şi
relativa neputinţă a restricţiilor sociale, care urmăresc să păstreze
practicile sexuale în interiorul limitelor stabilite de convenţii şi
legi. În Europa Vechiului Regim, anumiţi factori - precum lunga
perioadă între pubertate şi căsătorie, aşteptările create de idealuri
culturale, cum ar fi dragostea curtenească şi dragostea romantică sau
tabuurile religioase şi sociale faţă de relaţiile homosexuale - au
determinat atât percepţia colectivă, cât şi experienţa subiectivă a
corpului şi a sexualităţii.
Onanismul. Masturbarea,
cunoscută sub numele de "viciul solitar" sau "păcatul lui Onan" este
dificil de încadrat în repere, atâta timp cât majoritatea datelor rămân
indirecte. După teologi, acesta este un păcat "împotriva naturii", ca
şi coitus interruptus, sodomia şi zoofilia. Era, deci,
considerată una dintre cele mai grave transgresări sexuale. Se
presupunea că tinerii care se pretau la practicarea sexului solitar îşi
pierdeau interesul pentru căsătorie. Chiar mai rău, dacă se căsătoreau,
aceşti tineri erau în stare să întreţină acest viciu în patul conjugal
şi, deci, să evite conceperea, aşa cum o făcuse personajul din Vechiul
Testament, Onan (Facerea, 38: 6-10). Pentru teologi, masturbarea implica simultan refuzul datoriei conjugale şi crima contracepţiei sub forma coitus interruptus.
Totuşi,
autorităţile ecleziastice şi opinia publică par să fi considerat
masturbarea solitară un rău mai puţin grav. Era singurul păcat
"împotriva naturii" care nu se găsea pe lista "cazurilor rezervate" de
care putea fi absolvit, dată fiind gravitatea lor, exclusiv de episcop.
Acest lucru însemna că orice preot putea absolvi orice enoriaş din
parohie care mărturisise practicarea masturbării, fără a mai fi obligat să-l deranjeze pe superiorul său: frecvenţa actului îl
banaliza, fără îndoială. În ce priveşte literatura, ea aborda subiectul
cu un umor dezamăgit. În Les Caquets de l'accouchée [Cotcodăcelile lăuzei] (1622), o mamă, care îşi vizita fata care tocmai dăduse naştere celui de-al şaptelea copil, exclama exasperată: "Dacă aş fi ştiut că fata mea avea să rămână grea atât de repede, aş fi lăsat-o să se mângâie până la douăzeci şi patru de ani fără să se mărite." "
Astazi este foarte „la moda" sa vorbesti despre corp, dar nu acestui tip de atentie i se adreseaza cartea de fata. Avem de-a face cu o sinteza monumentala în trei volume care îsi urmareste subiectul din Renastere pâna în secolul XX inclusiv. Conceputa dintr-o perspectiva multidisciplinara (antropologia se întâlneste aici cu istoria, anatomia cu tehnicile plastice, filosofia cu estetica, doctrinele religioase cu cele politice), ea pare menita sa satisfaca toate curiozitatile si toate gusturile.
Daca adaugam la amploarea si acuitatea cercetarii si anvergura intelectuala a autorilor, avem motive suficiente sa credem ca o asemenea aparitie va constitui un eveniment.