Părintele Porfirie mi-a spus - Vol I

Fericitul arhimandrit Porfirie (Bairaktaris), adevărat ascet al iubirii lui Hristos şi slăvit întru Acesta, străvăzător, înzestrat cu harisma vindecării bolilor şi făcător de minuni, pedagog şi trăitor al vieţii întru Hristos, icoană de smerenie şi iubire, părinte duhovnicesc şi înnoitorul multor suflete, s‑a născut pe 7 februarie 1906 la Evia şi a adormit în Domnul pe 2 decembrie 1991 în chilia Sfântul Gheorghe din Kavsokalivia, din Sfântul Munte. Viaţa lui monahală şi ascetică şi‑a petrecut‑o în acelaşi loc, în aceeaşi chilie aghiorită din vestitul Schit al Kavsokaliviţilor. Căci prin pronia lui Dumnezeu, în vreme ce cea mai mare parte a acestei vieţi îndelungate a lui pe pământ a trăit‑o trupeşte în afara Sfântului Munte, duhovniceşte a rămas pretutindeni şi mereu, chiar şi când se afla în centrul zgomotos al Atenei, un adevărat monah aghiorit, un adevărat „kavsokalivit”. Prin credinţă şi iubire, prin trăirea şi nevoinţele lui, L‑a slăvit pe Domnul, iar Domnul l‑a slăvit pe el prin sfinţenie şi prin darurile harului, îndeosebi prin darul străvederii, al prorociei, al vindecării bolilor şi al facerii de minuni. Iar imnograful contemporan care‑i afieroseşte stihuri nu exagerează atunci când îl laudă, după cum şi imnografii bisericeşti din vechime îi lăudau pe drepţii şi asceţii iubitori de Dumnezeu. Acesta foloseşte printre altele şi următoarele epitete: „om ceresc”, „icoana vie a lui Hristos Celui viu”, „lucrătorul neadormit al rugăciunii”, „tămăduitorul neamăgit al bolilor sufleteşti şi trupeşti ale omului”, „slujitorul smerit al oamenilor”, „răbdătorul în încercările vieţii”, „cunoscătorul tainelor lui Dumnezeu”, „sălaşul Sfântului Duh”, „comoara darurilor harului Său”, „cunoscătorul tainelor ascunse”, „model de iubire şi smerenie”, „ocrotitorul şi bucuria credincioşilor creştini”, „izbăvirea din naufragiile vieţii”, „mângâiere în necazuri şi deznădejdi”, „îndrumător al iubirii de Dumnezeu şi de semeni”, „izvor de milostenie”2. Părintele Porfirie, prin simplitatea şi nerăutatea lui copilărească, prin indulgenţa şi blândeţea lui unică, prin mărinimia şi directitatea cu care comunica, prin smerenia adâncă, prin vederea înaltă a ochilor lui duhovniceşti şi prin oceanul nemărginit de iubire pentru Hristos şi pentru oameni, a fost ca o îmbrăţişare dată fiecărui om aflat în încercări. *** Cel mai mare dar pe care ni l-a dat Domnul este să vorbim prin rugăciune cu El. Căci Hristos ne şi vede, ne şi aude. *** Atunci când mă rog pentru un om am un mare folos. Nu-ţi poţi închipui, Giannis, câtă fericire simt! Mă folosesc mult eu însumi atunci când mă rog pentru alţi oameni.