Opere III. Molloy. Malone murind. Nenumitul

    Cel de-al treilea volum din seria de autor „Samuel Beckett” cuprinde romanele din trilogia Molloy, Malone murind, Nenumitul, publicate intre anii 1951 si 1953.

    Creand impresia unor cercuri concentrice, din ce in ce mai strimte si mai sufocante, care inchid inauntrul lor personaje adincite intr-o cautare de sine repetitiva si epuizanta, romanele din trilogia Molloy, Malone murind, Nenumitul stau sub semnul constiintei acute a faptului ca fiintarea este marea tragedie a umanitatii si sub acela al aspiratiei necontenite catre neant. Dezbracate de orice conventii ale narativului si transpuse intr-un limbaj adesea esentializat pina la limita, cele trei romane se construiesc in jurul unor personaje care par sa se decorporalizeze treptat, reducindu-se in ultima instanta la o simpla voce – vesela, banuitoare, furibunda sau nepasatoare – ce monologheaza fara intrerupere in cautarea unui sens inexistent, si in acelasi timp sa se reinventeze, imaginind alte si alte identitati fantomatice. De la tinutul inchis prin care Molloy se tiraste zadarnic in cautarea unei mame aflate in pragul mortii, la camera unde Malone zace asteptindu-si sfirsitul, aminat la infinit, si in cele din urma la temnita imateriala de vorbe in care Nenumitul penduleaza necontenit intre fiinta si nefiinta, cercul se stringe treptat, antrenind dupa sine dezintegrarea conceptelor de spatiu si timp narativ si o deperso-nalizare aproape totala a limbajului.

    „Beckett, iata unul dintre cei mai optimisti scriitori din citi cunosc. In spatele ritmului de recviem al blasfemiilor sale se afla adevarata dragoste fata de om. In plus, ce scrie el e adevarat: fiecare fraza e scrisa ca si cind ar fi fost traita.“ (The New York Times Book Review)

    „Molloy este o carte in care «ceea ce se exprima» incearca sa ia forma linistitoare a unei povesti, si cu siguranta nu este o poveste fericita, nu doar prin ceea ce spune, lucru care este infinit lamentabil, ci pentru ca nu reuseste sa-l spuna. Acest ratacitor, caruia ii lipsesc deja mijloacele de a rataci, se invirteste etern in jurul unui tel obscur, disimulat, marturisit, disimulat iarasi, un tel care are pe undeva legatura cu mama lui moarta, insa mereu pe cale de a muri, o legatura care, tocmai pentru ca o abordeaza de la inceputul cartii, il sorteste sa rataceasca necontenit in jurul ei, in stranietatea a ceea ce se disimuleaza si nu vrea sa fie aratat.“ (Maurice Blanchot)

     „James Joyce a incercat sa sintetizeze, sa inchida cit mai multe sensuri intr-un spatiu cit mai restrins; dimpotriva, eu am preferat analiza, incercind sa las lucrurile cit mai libere, mai interpretabile cu putinta.“ (Samuel Beckett)