Brancusi sau cum a invatat testoasa sa zboare

Atelierul lui e o lume. El nu mai traieste in Franta. O lume mica si alba in care realitatea se schimba, trupurile groase cad si corpurile isi dezvaluie sufletele, esenta. Charon e mic, cu ochi vii. Miini puternice ii piaptana barba desprinsa din Vechiul Testament. Si, daca vrea, te invita sa treci pragul. Si, daca se infurie, te poate arunca afara. Cu suturi in fund. Si, daca e fericit, aprinde focul in forja, fierbe o supa, scoate gaina si o frige direct pe jar. Peretii albi ascund drumurile lumii. Scarile de funie urca pina la patul ascuns. Sculpturile stau exact la distanta de care au nevoie ca sa vorbeasca intre ele. Ca sa vorbeasca in capul lui. Fumul gros de tigara si praful alb de ghips se poarta deasupra lor. Si piatra cinta. - Fragment
Fragment din cartea "Brancusi sau cum a invatat testoasa sa zboare" de Moni Stanila

"Acum da cu matura in noul sau atelier din Montparnasse si rade singur cand isi aminteste. Chesarie habar nu are ca a trebuit sa suporte de multe ori spiritul hatru al lui Brancusi. Ii facea cere lase pe Dodoica - cum singur isi spunea Brancusi cateodata - sa pacaleasca lumea, nu doar ca sa se joace, dar si ca sa incerce firea oamenilor. Multi sunt dispusi sa vada doar ceea ce vor nu creada ceea ce nu le convine. Cum se zice la slujba, au ochi, dar nu vad, iar Brancusi isi face de pe acum o filosofie de viata din derutarea oamenilor, pentru a intelege el din ce material sunt facuti. Tocmai din acest motiv le spunea unor compatrioti, cu glasul sugrumat de frustrare, ca popa il silea sa poarte haina de diacon la slujbe, o amarata de roba, carpita din haine preotesti abandonate si rupte. Spunea povestea asta atat de convingator si cu ochii aproape inlacrimati, incat nimeni nu se mai gandea ca Brancusi insusi, dupa ce s-a vazut in roba, a alergat sa se fotografieze si a reusit in anul ala sa-i lase cu gurile cascate pe cativa prieteni din Romania care s-au trezit cu carti postale din care le zambea tanarul artist imbracat in slujitor al altarului. Altora le spunea, cu voce acra si dispretuitoare, ca s-a certat cu Chesarie pentru un ban de argint aterizat in pangar, pe care atat popa, cat si el si-l disputau cu inversunare. Povestea lumanarilor uitate aprinse e si mai vesela. Nu ma lasa inima, spunea el cu glas plangaret si sprancenele coborate, sa sting lumanarile! Era atat de frumoasa icoana Maicii Domnului, ca voiam sa o vad luminata zi si noapte."