Dintre cei patru regi ai Romaniei, Carol al II-lea este cel mai controversat. Dar aceasta imagine, care are, ce-i drept, si o samanta de adevar, este de fapt una nedreapta. Nascut si crescut intr-o perioada de mari framantari internationale (Razboaiele Balcanice si Primul Razboi Mondial) si de mari impliniri (realizarea Romaniei Mari), Carol al II-lea a fost, intr-un sens, un Rege tragic. Probabil ca Romania s-ar fi confruntat cu nenorociri indiferent cine ar fi fost pe Tronul regatului. Dincolo de tragedia istorica, insa, Carol al II-lea - fire extrem de inteligenta, dar rebela (lucru periculos pentru un monarh) - a facut si multe greseli in plan personal, dovedind, o data in plus, ca si regii sunt oameni ca toti muritorii si ca sunt doborati de pasiuni pe cat de omenesti, pe atat de tulburatoare. Ar fi, insa, gresit sa judecam personalitatea Regelui Carol al II-lea doar din acest unghi. Ar trebui sa ne uitam la superbele cladiri din Capitala si din tara - construite din initiativa sa ori terminate la insistentele sale -, ar trebui sa ne amintim ca faimosii scriitori interbelici cu care ne mandrim astazi (Eliade, Cioran, Ionescu si Noica) si marii artisti (de exemplu, George Enescu) s-au afirmat in timpul domniei acestui Rege iubitor de cultura si au fost sprijiniti de fundatiile infiintate de el.