„Lucrarea Domnului Alexandru Madgearu este, în opinia mea, cea mai temeinică încercare întreprinsă până acum în istoriografia română pentru elucidarea genezei, caracterului și evoluției construcției politice înfăptuite, la sfârșitul secolului XII – începutul secolului XIII, de frații vlahi din Haemus, Petru, Asan și Ioniță în condițiile crizei Imperiului bizantin, înlocuit, din inițiativă venetă, prin devierea anticreștină a cruciadei a patra, de Imperiul latin din Constantinopol. În strânsă cooperare cu bulgarii și în alianță cu, cumanii, cu care de altminteri se găseau în relații dinastice de încuscrire, cei trei frați au făcut să renască ideea imperială bulgară, pentru început, din motive conjuncturale, inițial sub forma unui regat catolic al românilor și bulgarilor, devenit însă, sub urmașul lor, loan Asan II, un avatar de factură clasică al țaratului bulgar, de imitație bizantină și concurent al Bizanțului. …
Impresionantă prin întindere, erudiție, cunoștințe de istorie bizantină și balcanică, prin spirit critic și inteligentă structurare, lucrarea domnului AI. Madgearu este o contribuție importantă la istoria Balcanilor medievali și nu în ultimul rând a romanității balcanice, dar și a celei dacice. Ea va contribui la dezvoltarea culturii și conștiinței istorice a românilor.”
Editie: Brosata/ Mata
An aparitie:
Limba: Romana
Autori: Alexandru Madgearu
ISBN: 9786065372276
Format: 17x24
Nr. pagini: 332
Titlu original: