Calatoriile tanarului intelept

          Tânarul întelept este un încapatânat; asculta numai de glasul inimii.
          Îi striga unii tovarasi pe cale: „Vino cu noi sa ne înfruptam din comorile lumii. Nu vezi ca tot drumetul se bucura de ele? Coboara pe pamânt si nu-ti mai irosi viata alergând dupa stele”. Însa tânarul nu asculta decât glasul inimii. Ea îi tot sopteste ca, desigur, comoara lui se afla ascunsa undeva în Univers.
          Descurajat, dupa ani de cautari, tânarul se afla pe punctul de a renunta. „Poate ca glasul inimii ma înseala; poate ca tovarasii de drum au dreptate când spun ca-mi irosesc viata alergând dupa himere”, se gândeste tânarul nefericit.
          „Renuntarea te va face si mai nefericit”, îl dojeneste inima. „Cauta raspunsuri, prietene; întreaba norii, întreaba vântul, întreaba luna, întreaba fiecare stea în parte, de unde vine Lumina aceasta puternica. Caci unde-i Lumina, acolo este si comoara ta”, îi da un indiciu, inima.
           Când tânarul descoperi comoara, avu parte de surpriza vietii: „Smechero”, îi spune inimii, „ai fost mereu lânga comoara si m-ai lasat sa-mi irosesc timpul cu întrebari. „Prietene”, zâmbeste inima multumita, „daca nu întrebai, nu ajungeai la Lumina”.
           I-a spus cândva Întelepciunea, dar atunci nu a înteles vorbele ei: „Unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta”.
           Un întelept urmeaza întotdeauna glasul inimii.