CASA HELMSLEY

Archer nu avea câine sau pisică, cum au mulți copii, dar avea un struț, un bursuc şi o girafă. Casa Helmsley era plină de creaturi la toate cele patru etaje şi în toate camerele. Creaturile mărgineau scările înguste și holurile încă şi mai înguste.
 
Toate erau umplute cu puf şi nu puteau să facă nimic, însă asta nu îl deranja pe Archer. Și, din cauză că nu avea frați sau surori, Archer vorbea cu animalele.
-Bună dimineața, bursucule, spuse Archer în drum spre bucătărie. Cum e vremea azi?
- Îmi pare rău, dar trebuie să-ți spun că toamna plo- ioasă continuă, răspunse bursucul. Umezeala asta are un efect catastrofic asupra blănii. Uită-te puțin la sca- mele astea.
Archer îl bătu încetișor pe cap pe bursuc.
- Nici n-aş fi observat, minți el.
 
(Întotdeauna când umiditatea era mare, blana bur sucului era un dezastru.)
Doamna Helmsley îşi scoase capul din pragul uşii bucătăriei.
- Cu cine vorbeşti? întrebă ea.
-A... cu nimeni, spuse Archer. Vorbeam singur.
Păși pe sub privirea încruntată a mamei lui și intră în bucătărie.
După ce își luă micul dejun, constând din ceai cu lapte și pâine prăjită cu gem, Archer se apucă să exploreze. O luă pe holul de la parter și intră în seră, o cameră de sticlă plină de vitrine care dădea în grădina din spate, şi îşi lipi faţa de una din vitrine, plină de insecte bizare din junglă.
„Bine că sunt moarte", se gândi el. Era sigur că una din ele i-ar fi învinețit capul, dacă s-ar fi prins de degetele lui de la picioare. lar alta, presupunea, s-ar fi îngropat sub pielea lui și ar fi decis să-și facă familie acolo, înăuntru. „Foarte bine că sunt moarte."