Colinde romanesti

Colindele sunt urări (felicitări) de tip epico-liric. Iniţial, colindele aveau o funcţiune rituală, de urare pentru fertilitate, rod şi belşug. Un scop des întâlnit al colindelor era acela de alungare a spiritelor rele şi de reîntâlnire cu cei plecaţi pe tărâmul celălalt. 
Peste unele colinde s-a suprapus  elementul creştin, regăsibil mai ales la refren, fapt petrecut abia în Evul Mediu, sub influenţa Bisericii. 
După mutarea Anului Nou la 1 ianuarie, în vecinătatea Crăciunului, aceste ritualuri au fost serbate numai în vremea celor două sărbători.
 „Ritualul se desfăşoară de obicei începând din Ajunul Crăciunului, până dimineaţa zilei următoare. (...) [Colindătorii] cântă prima colindă la fereastră şi, după ce au primit învoirea celor ai casei, intră în casă, îşi continuă repertoriul şi rostesc urările tradiţionale. Colindătorii aduc sănătate şi bogăţie, reprezentate de o rămurică de brad pusă într-un vas plin cu mere şi pere mici. (...) După ce au străbătut întreg satul, grupul colindătorilor organizează o serbare la care iau parte toţi tinerii.” (Mircea Eliade - Istoria credinţelor şi ideilor religioase).

Cuprins:

Partituri:

1. Bună dimineaţa la Moş Ajun
2. Astăzi s-a născut Hristos
3. Moş Crăciun cu plete dalbe
4. Iată vin colindători
5. O, ce veste minunată
6. Dacă magii au plecat
7. Trei crai de la răsărit
8. Domnuleţ şi Domn din cer
9. Sus la poarta raiului
10. Steaua sus răsare
11. La Vitleem colo-n jos...
12. La poartă la Ţarigrad
13. Linu-i lin 
14. Domn, domn, să-nălţăm