Ferma animalelor. 1984

Ferma animalelor. 1984 - George Orwell

 
... in scurt timp au prins să se ivească și restul animalelor, fiecare făcându‑se comod în felul său. Primii au ajuns cei trei câini, Bluebell, Jessie și Pincher, urmați de porcii care s‑au instalat pe paiele aflate dinaintea podiumului.
 
Găinile s‑au cocoțat pe pervazurile ferestrelor, porumbeii au urcat, fluturând din aripi, tocmai sus, pe căpriorii acoperișului, în timp ce oile și vacile s‑au așezat în spatele porcilor și s‑au apucat să rumege pe îndelete.
 
Cei doi cai de ham, Boxer și Clover, au venit împreună, pășind agale și foarte atent, cu păroasele lor copite cât toate zilele, temându‑se să nu calce cumva pe vreun mic animal tupilat în paie. Clover era o iapă trupeșă și mămoasă, care se apropia de jumătatea vieții și care nu își mai recâștigase nicicând silueta după ce adusese pe lume al patrulea mânz.
 
Boxer era o dihanie cât toate zilele, înalt de vreun metru și optzeci de centimetri și mai forțos decât oricare doi cai de rând luați laolaltă. O dungă albă îi cobora pe nas, conferindu‑i un aer cam nătâng, și la drept vorbind nici nu prea îl dădea deșteptăciunea afară din grajd, dar cu toții îl respectau pentru tăria lui de caracter și pentru uimitoarea lui putere de muncă.
 
După cai și‑au făcut apariția Muriel, capra cea albă, și Benjamin, măgarul. Benjamin era cel mai vârstnic animal de la fermă și cel mai sucit din fire. Vorbea din an în Paști, iar atunci când catadicsea să o facă, dădea glas, în general, vreunui comentariu cinic – de exemplu, spunea că Dumnezeu îl înzestrase cu coadă pentru a goni muștele, dar că el ar fi preferat mai degrabă să fie lipsit atât de coadă, cât și de muște.
 
Benjamin era singurul dintre toate ani‑ malele de la fermă care nu râdea nicicând. Dacă era întrebat de ce, răspundea că nu vedea niciun motiv de râs. Cu toate astea, chiar dacă nu recunoștea fățiș, îi era loial lui Boxer...