Goana dupa orasul de aur, volumul 5 Vanatorii de comori

... bun, pentru început trebuie să recunosc că sunt chiar impresionat că sora mea geamănă, Beck, a reuşit să facă desenul ăsta, pentru că ne aflam atunci cam la zece secunde distanţă de a fi crănţăniţi de o familie de rechini cap‑de‑ciocan. (Beck spune că a făcut ilustraţia aceea mai târziu, din memorie, nu când ne aflam în apă.
 
La fel procedez şi eu cu povestitul. Este greu să scrii sau să desenezi în timp ce înoţi ca să‑ţi salvezi viaţa. Cerneala devine apoasă şi lasă pete.) Unde eram? A, da! În ocean. În largul statului Costa Rica.
 
Urmăriţi de rechini cap‑de‑ciocan, în timp ce înotam spre Insula Cocos, un parc naţional costarican, cunoscut şi sub numele de „Insula rechinilor“. (Da, Beck, ăsta ar fi trebuit să fie un indiciu despre ce putea pândi pe sub valuri.)
 
Dădeam disperaţi din mâini şi din picioare, străduindu‑ne să scăpăm de ceata de monştri flămânzi ai mării. Un lucru bun era că rechinii cap‑de‑ciocan au ochii acolo unde ar trebui să fie urechile. Poate că nu ar fi reuşit să ne vadă – dacă înotam fix în faţa lor.
 
De ce nu ne aflam într‑o barcă, una cu vâsle sau una cu motor? Pentru că mama, tata şi fratele nostru mai mare, Tommy, luaseră toate bărcile disponibile, hotărând să întreprindă o mică vânătoare de comori fără mine, fără Beck şi fără sora noastră mai mare, Storm...