Ediţie îngrijită, prefaţă, note şi comentarii
de Bogdan Creţu
Polemos ? O istorie a ideilor literare, dar şi larg culturale de la noi din ultimii 40 de ani. O panoramă extinsă, scrisă prin... enervări ! Culmea, fără ţipete şi fără mahalagisme. Căci nu e vorba niciodată în scrisul lui Marin Mincu de revolta lui la vreo persoană, ci numai la textele/luările de poziţie/orientările ideologice ale câtorva zeci de preopinenţi. Dacă eu mi-am luat gândul de multă vreme de la a-mi mai da bună ziua cu unii dintre ei, Marin Mincu a menţinut dialogul cordial cu toţi până în ultima clipă a vieţii. I se părea firesc să nu « globalizeze » omul – creaţie complexă, supusă greşelii, şi deci, şi ameliorării, din punctul său de vedere. Ultima enervare pe teme intelectuale i-a fost însă fatală : în 2009, după o aprigă controversă susţinută în presă, la Uniunea Scriitorilor şi, în cele din urmă, în studioul TVR Cultural, un accident vascular cerebral a întrerupt pentru totdeauna discursul lui autenticist, de apărător hotărât al valorilor/talentelor/întâietăţilor împotriva imposturilor, plagiaturilor, hoţiilor grosolane şi subtile, sterilităţilor fanfaroane, amalgamurilor viclene, trădărilor şi ticăloşiilor cu ştaif de care n-a dus niciodată lipsă (nici) lumea noastră literară.
Să fi fost Marin Mincu un mare naiv ? Să nu fi priceput deloc cum funcţiona relaţia dintre capitalul politic indus şi cel cultural expus al « onorabililor » semnatari cu care-şi încrucişa floreta ? Greu de crezut ! Sigur pare azi doar faptul că persoana care comitea nelegiuiri culturale era de mii de ori mai puţin importantă pentru el decât marele rău pe care un biet agent risca să-l facă unei comunităţi candide, nepregătite sau amuţite de laşitate, dacă nimeni n-ar fi intervenit să-i deschidă ochii. Şi trebuie spus că arareori intervenea cineva (de capul lui). Or, în fond, ce avea Marin Mincu de pierdut, el care îşi începuse cariera scriind împotriva aberaţiilor dogmatice ale criticilor marxişti ? Merită adăugat : şi fiind pe atunci, în 1968-1970, singurul care a făcut-o… Aşa că, dacă tot a început pe baricade, acolo a rămas !
Din fericire, un tânăr universitar din Iaşi, Bogdan Creţu, i-a fost aproape în ultimii ani şi s-a achitat excepţional de sarcina îngrijirii volumului Polemos. Notele şi comentariile lui Bogdan Creţu situează articolele lui Marin Mincu deopotrivă în context restrâns şi larg, întregind ambele perspective cu explicaţii şi texte ale autorului neantologate în volum. Sunt chiar acele « armonice » necesare pentru ca Polemos să nu fie o oarecare culegere de articole, fie ele şi foarte incitante, ci un autentic tablou : patru decenii de luptă pentru recunoaşterea identităţii culturale româneşti, a creativităţii şi contribuţiei noastre reale (nu propagandistice) la patrimoniul european şi mondial. Un tablou cu autor unic : Marin Mincu, cavaler şi scutier, salahor şi martir al cauzei literelor româneşti.
Adina Kenereş
Prezentul volum reprezintă şantierulelaborării unor sinteze fundamentale. Citind confruntările lui Marin Mincu de-a lungul timpului, se poate observa nu doar o evoluţie firească, ci mai ales o coerenţă a discursului său critic, o consecvenţă cu sine. Polemos reprezintă, din acest punct de vedere,
un adevărat manual de critică literară.
Bogdan Creţu
Nu sunt un adept al criticii „învăluite“, detest duplicitatea şi, de aceea, cum probabil s-a observat, mi-a plăcut întotdeauna să mă exprim direct, chemând în cauză nominal pe cei despre care am avut ceva de spus. Mai cred, cu naivitate desigur, că această verticalitate a punctului de vedere poate să însemne cel puţin un act de probitate intelectuală, dacă nu profesională...
Marin Mincu
Nr. pagini: 480
ISBN: 9789731960876
Format: 16x23 cm
An aparitie: 2011
Editie: Brosata/Lucioasa
Limba: Romana
Autori: Marin Mincu