Francez născut în Germania, erou al Rezistenţei, deportat la Buchenwald, condamnat la moarte prin spânzurare, membru al comisiei care a redactat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ambasador al Franţei la ONU, evreu propalestinian, Anti-Sarko, Bătrânul Indignat de 94 de ani continuă să uluiască şi să-şi contrarieze contemporanii. Stéphane Hessel şi-a transformat viaţa într-un model de militantism politic.
E greu de spus dacă succesul acestui manifest politic era predictibil. Un milion şi jumătate de exemplare vândute în şaptesprezece ţări! E poate mai degrabă succesul unui om, decât al textului său, căci nu cred că o altă „biografie“, mai cuminte, ar fi născut o asemenea reacţie în conştiinţele cititorilor europeni.
Istoria textului începe cu puţin înainte de alegerile prezidenţiale din mai 2007. Atunci, candidatul Nicolas Sarkozy făcea o haltă pe platoul montan des Glières, loc cu mare încărcătură în memoria luptătorilor din al Doilea Război Mondial. Aici promite veteranilor Rezistenţei că, dacă va fi ales preşedinte, va reveni în fiecare an. Noul preşedinte se va întoarce în glorie anul următor, apoi din ce în ce mai discret. „Pelerinajul“ din 2008 a avut parte de o mediatizare deosebită şi a determinat ca în mai 2009, la iniţiativa Citoyens Résistants d’Hier et d’Aujourd’hui, să se organizeze o mare manifestaţie care să reamintească francezilor valorile republicane ale solidarităţii şi fraternităţii, ale convieţuirii şi justiţiei sociale, valori conţinute în programul Consiliului Naţional al Rezistenţei, redactat în 15 martie 1944. Atunci, în 2009, Stéphane Hessel a vorbit adunării, iar discursul său s-a constituit, mai târziu, în bomba amorsată numită Indignaţi-vă!
(extras din Cuvânt înainte la volumul Indignaţi-vă! de Stephane Hessel – Nemira, 2011)
Nr. pagini: 64
Titlu original: Indignez-vous!
ISBN: 9786065791985
Format: 13x20 cm
An aparitie: 2011
Limba: Romana
Autori: Stephane Hessel
Colectia: EPOCA
Scrie un review