Istoria comunismului din Romania. Vol. 2. Documente Nicolae Ceusescu (1965-1971)

     „Al doilea volum al anexelor Raportului final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania acopera inceputul perioadei in care Nicolae Ceausescu s-a aflat la conducerea tarii. Cele 102 documente din intervalul martie 1965 – decembrie 1971 sint, in marea lor majoritate, inedite. Am urmarit temele principale ale Raportului final, pentru a le ilustra cu exemple concrete si a aduce un plus de informatie. Astfel, cercetatorii sau persoanele interesate de aceste subiecte vor fi in masura sa faca un pas suplimentar in intelegerea lor.

     Volumul este centrat pe modul in care s-a realizat transferul puterii catre noul prim-secretar, devenit de la Congresul al IX-lea secretar general; consolidarea acesteia prin cumul de functii si de atributii si marginalizarea eventualilor competitori, lichidarea mostenirii lui Gheorghiu-Dej si, in cele din urma, condamnarea perioadei precedente; instaurarea cultului personalitatii. O alta tema analizata este relatia conducerii partidului si a lui N. Ceausescu personal cu organele de politie politica, Securitatea si Militia, care se va incheia cu subordonarea acestora direct secretarului general.

      Multe dintre documentele prezentate permit stabilirea limitelor a ceea ce a fost definit drept liberalizarea regimului din anii 1960. In paralel cu reideologizarea treptata a sistemului – vizibila in raporturile cu cultele, cultura, tineretul etc. – se inregistreaza o consolidare a pozitiei partidului in toate domeniile, reactivarea si intarirea rolului nomenclaturii si activistilor. Documentele demonstreaza tendintele de restalinizare a sistemului, evident anterioare vizitei in China si Coreea de Nord din 1971, considerata in istoriografie ca fiind evenimentul declansator – e suficient sa amintim politica demografica, initiata din 1966.

    Anul 1968 apare ca un moment-cheie nu numai in ceea ce priveste raporturile romano-sovietice. Ceausescu profita de pozitiile obtinute printr-o legitimare pe plan intern si recunoasterea pe plan extern pentru impunerea unei viziuni personale asupra politicii pe care vrea sa o puna in aplicare. Din 1968 apar clar germenii sistemului pe care il va dezvolta in deceniile urmatoare.” (Editorii)