Domină provocările vieţii
şi împlineşte-ţi potenţialul
“Această carte este dedicată tuturor oamenilor care caută stabilitate, calm şi înţelepciune pentru a face faţă provocărilor vieţii.” Tim Gallwey
Renumitul W. Timothy Gallwey face echipă cu doi medici reputaţi pentru a oferi un ghid unic pentru sănătatea mintală în lumea volatilă de astăzi. Jocul interior şi Stresul aplică principiile cunoscute din seria atât de populară a lui Gallwey (Jocul interior), care au ajutat atleţi de pretutindeni, managementului stresului - personal, profesional, financiar, fizic – şi ne arată cum să accesăm resursele interioare pentru a face faţă provocărilor vieţii şi a ne împlini potenţialul.
Jocul interior se axează pe resursele ce le avem şi oferă unelte pentru a le accesa mai uşor. Studiile ştiinţifice confirmă existenţa acestor resurse, precum şi capacitatea noastră de a ne îmbunătăţi accesul la ele.
În prima parte a cărţii veţi înţelege ce este stresul, cum apare şi care este propriul nivel de stres. În partea a două, înveţi să domini stresul, vei afla în detaliu care sunt resursele din interiorul tău ce pot fi accesate pentru a combate stresul. Partea a treia este de departe cea mai importantă: Jocul interior – Unelete de lucru te învaţă opt tehnici practice şi eficiente pentru a face faţă stresului.
Este o carte pentru cei care au o viaţă stresată şi sunt pregătiţi să schimbe acest lucru. Jocul interior şi Stresul este utilă şi celor care deţin controlul asupra stresului din viaţa lor; acestora le oferă unelte verificate de dominare a stresului pe care să le adauge la arsenalul personal de resurse de stres management.
Ce veţi învăţa cu ajutorul acestei cărţi:
Cui îi foloseşte această carte:
Cuprins:
PREFAŢĂ: Ce ne-au învăţat pacienţii noştri ................. IX
INTRODUCERE: Jocul interior şi stresul ................ XVII
PARTEA ÎNTÂI: Jocul de stres ......................................1
Unu: Cine are nevoie de stres ............................................3
Doi: Cei doi „eu”..............................................................19
Trei: Fă cunoştinţă cu producătorul de stres ....................39
Patru: O alternativă la comportamente de tip „luptă – fugi – nu mişca”..................................59
Cinci: Mai iute, mai încet – între accelerare şi ralanti ......85
PARTEA A DOUA: Cum dominăm stresul .................107
Şase: Codul de învăţare a Jocului interior: ACT .............109
Şapte: Arborele Stabilităţii .............................................129
Opt: Construieşte un Scut Personal ................................141
Nouă: Fii Managerul vieţii tale........................................157
PARTEA A TREIA: Jocul interior – Uneltele de lucru …..169
Zece: Jocul interior – Unealta 1: Stop.............................171
Unsprezece: Jocul interior – Unealta 2:
Fii managerul tău............................................................183
Doisprezece: Jocul interior – Unealta 3:
Cele trei întrebări de control ......................................... 191
Treisprezece: Jocul interior – Unealta 4:
Probează o nouă atitudine.............................................. 199
Paisprezece: Jocul interior – Unealta 5:
Stiloul magic.................................................................. 209
Cincisprezece: Jocul interior – Unealta 6:
Transpunerea ................................................................ 215
Şaisprezece: Jocul interior – Unealta 7:
Redefinirea .................................................................... 221
Şaptesprezece: Jocul interior – Unealta 8:
Triunghiul PIB............................................................... 229
Optsprezece: Folosirea instrumentelor: povestea lui Eileen......................................................... 235
Nouăsprezece: Folosirea instrumentelor:
Probleme de viaţă şi de moarte....................................... 245
CONCLUZII: Jocul interior şi viaţa ............................. 259
ANEXA A: Precizări medicale ....................................... 277
ANEXA B: Metoda Jocului interior – resurse................ 293
MULŢUMIRI .............................................................. 297
DESPRE AUTORI ...................................................... 303
Nr. pagini: 303
ISBN: 6423277000131
Format: 15x20 cm
Editie: Brosata/Lucioasa
Limba: Romana
Autori: W. Thimothy Gallwey
Scrie un review