Ideea cărţii se bazează pe o serie de descrieri şi fapte, sistematizate şi adaptate pentru publicul larg, a fenomenului inexplicabil pentru ştiinţa ortodoxă – metacontact – fenomen care constă în capacitatea extra-ordinară a omului, aflat în starea modificată de conştiinţă, să obţină orice tip de informaţie, fără a intra în câmpurile informaţional-energetice ale Universului.
Originalitatea lucrării constă în faptul că materialele documentare, care stau la baza acestei cărţi, au fost oferite de către conducătorii departamentelor din fostul KGB al URSS şi de Serviciul de Securitate al Preşedintelui Boris Elţîn, Marele Stat Major al Ministerului de Interne al URSS şi Rusiei.
La sfârşitul anilor ’80, la ordinal conducătorilor statului au fost effectuate o serie de cercetări privind studiul facultăţilor extra-ordinare ale oamenilor pentru implicarea în cercetările privind asigurarea securităţii şi capacităţii de apărare a ţării. În acest proiect au fost implicate mai mult de două sute de institute de cercetare ştiinţifică, institute de cercetare în domeniul militar şi cele mai bune grupuri de specialişti din sistemul de învăţământ superior din URSS şi, ulterior, din Federaţia Rusă, care au găsit răspunsul la problema care frământa toate serviciile speciale a cerlor mai dezvoltate ţări din lume. Rapoartele experimentelor şi ale lucrărilor practice au fost sistematizate şi aprobate pentru utilizartea serviciilor de stat ruseşti. În anul 2003 finanţarea acestor proiecte a fost sistată, dar rezultatele obţinute rămân în continuare extrem de eficiente.
Autorul cărţii Fornaeff Dmitry Nicolaevici a fost ofiţer superior KGB, însărcinat cu protecţia demnitarilor ruşi şi străini (Gorbaciov, Elţîn, reagan, Ceauşescu etc), în prezent este preşedintele Asociaţiei Naţionale a Gărzilor de Corp din Rusia.
Nr. pagini: 255
ISBN: 9789731640532
Format: 20x13 cm
An aparitie: 2011
Editie: Brosata/Lucioasa
Autori: Fonareff Dmitry Nicolaevici