Prin intermediul Noului Testament toate legile spirituale necesare pentru a evolua sub acest aspect, dar şi pentru a duce o viaţă împlinită pe Pământ sunt la îndemâna tuturor, lisus a dorit răspândirea cunoaşterii încă de acum două milenii. Cu toate acestea puţini sunt cei ce îi cunosc cu adevărat învăţăturile, care înţeleg semnificaţia lor şi mai ales, puţini sunt cei ce le aplică în viaţa lor. Misterul pildelor biblice li se pare unora inaccesibil şi inaplicabil în viaţa unui neiniţiat, însă "misterul" cuvintelor lui lisus stă tocmai în simplitatea şi adevărul spuselor sale.
Tehnica sa de bază e iubirea.
Cei ce aleg iniţierea în sistemul reiki, prin aportul energetic conferit de iniţiere, dobândesc automat o putere mai mare asupra lumii înconjurătoare. Folosirea acestei puteri fără a cunoaşte şi mai ales fără o înţelegere corectă a legilor spirituale poate fi o armă periculoasă, sofisticată şi imprevizibilă pentru proaspătul iniţiat. Văzând cum Universul îl ascultă, cum lumea îi face pe plac, iniţiatul poate ajunge la o automulţumire de sine, aceasta ducând implicit la plafonare spirituală.
Evoluţia spirituală necesită îmbinarea forţei energetice cu puterea dată de cunoaştere.
Piaţa cărţilor abundă în scrieri referitoare la spirit, legi divine, comunicări extrasenzoriale, învăţături din diverse surse mai mult sau mai puţin precizate ori credibile, însă majoritatea ignoră cele mai adevărate şi simple tehnici de evoluţie spirituală prezentate de Cel ce şi-a dovedit indubitabil iubirea pentru omenire şi dorinţa de a ne ajuta să ne întoarcem cu toţi către divinitate, în acel loc numit simplu Acasă.
Iisus este o sursă de învăţături spirituale ce şi-au dovedit din plin atât autenticitatea, cât şi utilitatea în cazul aplicării lor în viaţa noastră de zi cu zi.
Lecţiile lui duc la accesarea unui nou nivel de conştiinţă. Insă cu cât cunoaştem mai mult, cu atât vocea conştiinţei nu tace. Ignorată, ea se retrage undeva în adâncurile inconştientului nostru şi de acolo vorbeşte prin intermediari: frustrări, tensiuni, mânie, mâhnire, furie, boală.
Un om cu ochii deschişi e un om cu acces la o conştiinţă din ce în ce mai înaltă. Un om cu o conştiinţă înaltă capătă acces la o energie înaltă. La «împărăţia cerurilor» ce este în noi, ea dându-ne acces la "toate celelalte" ce se pot adăuga nouă spre bucuria vieţii de zi cu zi.
Prezint în această carte o explicaţie modernă a vechilor pilde biblice. Fac apel la cunoaşterea conferită de reiki şi de ştiinţele spirituale, şi mai puţin la ştiinţă care prin noile sale descoperiri, nu face decât să confirme atât principiile reiki cât şi legile spirituale. De asenemea datorită spaţiului limitat al acestui volum am omis să exemplific prin relatări despre viaţa multor persoane, inclusiv a subsemnatei, întâmplări de viaţă ce confirmă rezultatele benefice şi schimările interioare profunde pe care aplicarea învăţăturilor hristice alături de reiki le are asupra fiecăruia din noi.
Nu fac referire la scrierile apocrife, dar vă invit să le citiţi. Consider că ceea ce e scris în cele patru evaghelii este relevant şi nu întâmplător ele s-au transmis astfel, fiind la îndemâna tuturor până în zilele noastre. Informaţiile cuprinse în ele înţelese şi aplicate corect sunt suficiente pentru a ne transforma viaţa.
Atât sensul propriu, cel figurat, precum şi cel ezoteric cuprinse în cuvintele acestor pilde ne pot fi accesibile prin citirea atentă şi meditaţia asupra lor.
Multe din scrierile apărute ulterior indiferent de loc şi epocă, nu fac decât să afirme cu aceleaşi sau cu alte cuvinte aceste învăţături hristice.
Ţin să adaug că nu cred că are vreo relevanţă viaţa privată a lui Iisus Hristos. Indiferent dacă el a fost căsătorit sau nu, acest fapt nu diminuează şi nu amplifică în nici un fel adevărul din învăţăturile sale.
Deci ar trebui să fim mai mult interesaţi de esenţă nu de formă, de adevăr nu de zvon.
Cert este că energia are nevoie să fie ghidată de principii corecte pentru a-şi săvârşi lucrarea în modul cel mai benefic, atât pentru trup, dar mai ales pentru suflet.
Ar mai fi multe de spus despre Iisus, pildele sale şi sensul venirii sale pe Pământ, dar aici, în această carte, nu am dorit să fac paradă de cultură sau de cunoaştere, ci am ales acele pilde din care se pot extrage învăţăturile ce sunt necesare şi utile înţelegerii şi aplicării legilor cosmice, de către oricine îşi doreşte să vindece prin reiki şi prin aplicarea legilor spirituale, atât propriul său suflet, cât şi pe cel al semenilor. Acest tip de vindecare nu are ca scop obţinerea unei bucurii rapide dar efemere, ci a unei vieţi împlinite, echilibrate şi armonioase aici pe Pământ, dar şi dincolo, în infinitul de dincolo de spaţiu-timp în care putem rămâne o eternitate.
Vă invit să nu vă rezumaţi la această carte, ci să citiţi cu atenţie şi bucurie Noul Testament şi să descifraţi sensul pildelor ne explicate aici.
Fie ca Lumina şi înţelepciunea să ne călăuzească.
Carla von Vlad
Nr. pagini: 155
ISBN: 9786069228319
Format: 13x20 cm
An aparitie: 2010
Editie: Brosata/Lucioasa
Autori: Carla von Vlad