Shaman – Spiritul plantelor este o carte fabuloasă, în care autorii explorează tehnicile şamanilor din Amazonia, Haiti şi Europa. Vindecările, clarviziunea, ceea ce şamanii numesc „recuperarea sufletului”, extracţia intruziunilor spirituale şi leacurile pentru dragoste, toate acestea sunt studiate şi aprofundate de autori. Mai mult decât atât, dincolo de proprietăţile medicinale ale plantelor şamanice, ei intră în comuniune cu însuşi spritul acestor plante.
„Spiritul plantelor îi conduce pe cititori în tărîmuri fabuloase, dincolo de ceea ce credem ca ştim, dovedind faptul că noi, oamenii, nu suntem singura formă de viaţă inteligentă de pe această planetă. În urma unor extraordinare călătorii în culturile indigene, cu viziuni diferite ale vieţii faţă de cele occidentale, autorii descoperă o uluitoare lume spirituală a plantelor, pe care civilizaţia occidentală a pierdut-o. Este o carte fascinantă şi o superbă provocare pentru abordările convenţionale.” Leo Rutherford, autor al carţilorThe Way of Shamanism şi Your Shamanic Path.
Ross Heaven este terapeut şi autor britanic de anvergură internaţională, specializat în dezvoltare pesonală, vindecare şi şamanism. Howard G. Charing este unul din directorii Centrului de Şamanism Contemporan Eagle’s Wing din Marea Britanie, este profesor la Fundaţia de Studii Şamanice a Dr. Michael Harner şi conduce sesiuni de vindecare în Marea Britanie, în bazinul peruvian al Amazonului şi în Anzi.
Nr. pagini: 242
ISBN: 9789738817197
Format: 15.4x22.9 cm
An aparitie: 2010
Autori: Ross Heaven, Howard G. Charing