Fiecare nouă carte publicată până acum de Mihai Dinu a uimit prin originalitatea absolută a viziunii autorului în materia aleasă, ca şi prin strălucirea unei demonstraţii impecabile. Dacă adăugăm faptul că tratatele fundamentale scrise de el acoperă domenii umaniste extrem de variate, înţelegem de ce o expectativă febrilă se instalează la orice nou volum semnat de autor. Cel de faţă, consacrat – aparent – poeziei lui D. Bolintineanu, merge pe aceeaşi linie şi vizează în aceeaşi măsură efectul surpriză.
Începand din luna noiembrie, în librării, Un alt Bolintineanu sau despre natura poeziei de Mihai Dinu.
"După analize esenţiale consacrate versificaţiei (Ritm şi rimă în poezia românească, E uşor a scrie versuri…), etimologiei (Personalitatea limbii române), filosofiei (Chronosofia) sau istoriei literare în latura ei primordial poetică (Bătrânul poet dintâi – incursiune în poezia şi poetica dosofteiană), a venit de astă dată rândul unui experiment inedit şi ingenios, puţin obişnuit la un teoretician. Ca de cele mai multe ori până acum, Mihai Dinu ajunge la esenţial pe o cale paradoxală." Mihai Zamfir
Nr. pagini: 372
ISBN: 6424875000042
Format: 21.5x30.5 cm
An aparitie: 2010
Editie: Cartonata/Lucioasa
Autori: Mihai Dinu