Andreea Esca este stirea Romaniei. Sunt generatii care au crescut cu ea in minte, pe ecranul ProTV. Insa o jurnalista de stiri profesionista nu le vorbeste oamenilor cu chiar cuvintele ei. Oricat ar fi de atasanta, trebuie sa ramana si impersonala, sa nu lase sa se vada prea mult dincolo de chip si voce. In cartea aceasta, Andreea Esca simte nevoia sa ne spuna cuvintele ei. Sa ne transmita stiri despre ea si despre oameni, altfel decat la televizor. Andreea paseste dincoace de ecran, printre noi. (Cristian Tudor POPESCU) Cand un om cu un contur public pronuntat isi schimba registrul de comunicare, lumea devine atenta si curioasa. Andreea Esca isi asuma riscurile si, plecand de la microfonul stirilor, se instaleaza in fata computerului. Rezultatul e un autoportret din cuvinte. Stim, e-adevarat, ca autoportretul clasic presupune de obicei o strategie a avuabilului. Artistul isi alege o postura convingatoare, iar noi, privitorii, il vedem in primul rand cu ochii lui. Ce-am facut cand am tacut e un portret atipic, si asta nu doar fiindca frazele tin loc de culori. E atipic si fiindca Andreea Esca nu-si falsifica amintirile si viata. E sincera, cordiala, sensibila. Prefera sa fie autentica in loc sa-si dea cu fard pe viata. Isi pastreaza anumite candori si nu se sustrage nostalgiilor. Scrie neimpovarata de propriul brand, ci inveselita de gandul ca le poate spune si altora povesti despre copilarie, adolescenta si prima iubire. (Radu PARASCHIVESCU)