Avea cinci ani si se juca in marginea tintirimului cu craniile mortilor si se simtea liber, acela era paradisul, iar paradisul acela i, a fost, cu anii, cu desavirsire interzis. Domnul Cioran privea Sena si se simtea Iov. Cind venise la Paris, se consolase cu ideea ca va veni o zi in care isi va zbura creierii. Barbatii adevarati se impusca in cap, nu in inima. Barbatii adevarati nu iau pastile, barbatii adevarati nu se otravesc. Barbatii adevarati nu se spinzura. Barbatii adevarati nu sar pe geam de la etajul noua, barbatii adevarati nu se arunca in fata trenurilor, ca Anna Karenina, barbatii adevarati nu isi taie venele. Iata insa ca in domnul Cioran crescu o pofta ingrozitoare sa sara in Sena, ca un poet, sa moara inecat in aceasta apa puturoasa, care curgea indecent prin tot Parisul. Si doar spectacolul grotesc al unei morti cu public il facu sa, si reprime pofta.
