Romanul are drept tema centrala ironia: fata de romanul clasic, fata de temele lui majore, fata de literatura, in general. Protagonistul, un tanar mereu in cautarea nefericirii, pentru a gasi motivatia autocompatimirii, este prins in diverse situatii ce penduleaza intre comic si tragic, trecand prin grotesc, iar personajele care-l secondeaza ascund povesti asemenea. Rezultatul e o carte ce se citeste dintr-o suflare - o proza despre voluptatea ratarii si despre comedia suferintei. De mult n-am mai ras asa citind un roman. Iar cine nu rade citind povestea studentului (ar putea fi oricare dintre noi) care se alcoolizeaza zi de zi ca sa uite marea iubire pentru o hipioata (pe care o intalneste la un pahar si cu care se culca dupa doar cateva ore!) are grave probleme cu simtul umorului! Si daca doar umorul ar fi elementul care sa tina cartea, si tot ar fi destul: insa substanta vine din usurinta cu care parodiaza clisee grosolane, tipuri de roman, atitudini si chiar genuri literare. Boema intelectuala iese sifonata din povestea asta, la fel poza teribilist-studenteasca, in general personajele cool - razvratitii, insinguratii, baietii rai, underground-ul cu tot ce are el mai... under! Apoi, ideea de amor, cu tot cu discursul de rigoare, maimutarit in toata splendoarea lui. Ce iese e o peltea lunga de patetisme, de un haz nebun! (Florina Pirjol)