Filozoful Daniel C. Dennett supune fenomenul religios unei analize cu adevărat ştiinţifice şi multidisciplinare, ţinând seama de imensa complexitate a aspectelor lui antropologice, psihologice, sociale şi istorice, și abordează frontal atât problema originilor, cât şi a semnificațiilor sale în lumea de azi. Ruperea vrăjii pornește de la convingerea autorului că, prin rolul pe care religia continuă să-l joace în conflictele sociale şi politice, ca şi în căutarea de către miliarde de oameni a sensului propriei vieţi, ea este „mult prea importantă pentru a ne putea permite s-o ignorăm“.
„Vraja“ din titlu este atât tabuul care planează asupra examinării obiective a religiei, cât și religia însăşi. Daniel Dennett își duce demersul la bun sfârşit cu un ireproşabil tact şi respect pentru adevăr.
„Surprinzător de precaut, Dennett este conştient de limitele cunoaşterii noastre actuale şi este interesat mai ales să dezvolte un plan de cercetare. Discutând ipotezele particulare cu privire la anumite religii, el se dovedește a nu fi câtuşi de puțin dogmatic.“ — American Scientist
„…Religia este naturală în sensul că nu este supranaturală, că este un fenomen uman alcătuit din evenimente, organisme, obiecte, structuri, tipare etc. care sunt supuse legilor fizicii sau biologiei și care astfel nu presupun nici un miracol… Exact asta vreau să spun. Să se observe că nu este negată existența lui Dumnezeu, a unui Dumnezeu inteligent, conștient și viu care ne-a creat și care ne iubește pe noi toți – și totuși religia în sine, ca set complex de fenomene, rămâne un fenomen complet natural.“ — DANIEL C. DENNETT
Editie: Brosata
An aparitie: 2023
Limba: Romana
Autori: Daniel C. Dennett
ISBN: 9789735079307
Format: 13x20cm
Nr. pagini: 488