Ne face placere sa apelam, uneori, la acele fapte ale trecutului care ne innobileaza spiritual, ne motiveaza nu doar prezentul, ci ne potenteaza chiar si credinta intr-un viitor. Ca atare, ne bucura atat existenta unui trecut demn de a fi cunoscut, cat si efortul acelora care incearca sa arunce o lumina noua asupra lui. Cunoasterea, cu toata reticenta istoriei in sine de a ne invata ceva, tot va duce la o alta perspectiva asupra evenimentelor care ne-au marcat si ne marcheaza viata. Iar Biserica noastra, trecutul ei exemplar, in acest context, ofera numeroase pilde de slujitori devotati lui Dumnezeu, dar si poporului din care au facut parte. Crestinismul face din chiar timpul istoriei o componenta a devenirii umano-cristice, iar din slujitorii ei trepte ale inaltarii dumnezeiesti. In acest context al mai bunei cunoasteri a trecutului Bisericii Romane Unite cu Roma, Greco-Catolice, se inscrie si incercarea celor doi autori, anume de a arunca o mai mare lumina memorialistica asupra unui devotat slujitor al altarului, este vorba de protopopul de Beius, Dr. Valeriu Hetco (1877-1959). Incercand sa concilieze subiectivitatea filiatiei cu exigentele demersului istoric, cei doi autori reusesc cu prisosinta sa prinda liniile biografice ale protopopului, dar si raportarea la contextul social si istoric mai larg. Din creionarea parcursului personal reiese impozanta personalitate a protopopului, dar si solida sa pregatire teologica, intelectuala, spirituala. Intreaga sa personalitate s-a dezvoltat si a evoluat in cadrele spirituale ale Bisericii Romane Unite. Ca atare, el nu a facut decat sa intoarca spiritual ceea ce a primit de la Biserica sa. Evocarea de fata surprinde in amanunt traiectul acestui slujitor al Bisericii, adaugandu-l la portretul istoric inconfundabil al Bisericii noastre. Este vorba de un trecut si de un martiriu de credinta care face cinste oricarui roman.