Traducere si note de Adriana Liciu In aceste 12 povestiri, Cehov se dovedeste, cu inefabilul sau amestec de luciditate trista si umor lipsit de sarcasm, un maestru al nuantelor si subtilitatilor dulci-amare ale sufletului, fara a scrie propriu-zis proza psihologica sau de idei. Pentru Cehov, dragostea adevarata e departe de a fi ideala si lipsita de contradictii, desi inevitabil idealizeaza. In mod esential, ea se intemeiaza pe o comuniune - fie si iluzorie, in cazul celor amagiti - de simtire si valori, pe sinceritate, constanta si devotament. Scriitorul are un ochi ager si infailibil pentru diferitele ipostaze ale iubirii - de la dragostea impartasita la cea dispretuita, la neputinta sau lipsa curajului de a iubi, la dragostea frustrata ori care nu rezista incercarilor vietii, dar si la dragostea platonica, admiratoare - si pentru diferitele surogate ale iubirii - simpla atractie fizica, senzualitatea rece, mila, condescendenta, rutina, nevoia egoista de a placea, de siguranta ori statut. Nimic din ceea ce e omenesc nu scapa observatiei sale chirurgicale, si totusi profund intelegatoare. In cele din urma, in spiritul lui umanist, dragostea intre un barbat si o femeie este legata de un caracter bun si de credinta in arta, stiinta ori in profesie - cu alte cuvinte, in latura nobila a naturii umane.